Cum ar fi să îţi controlezi personajul din Second Life prin mişcările propriului corp sau prin unde cerebrale? O nouă tehnologie din Japonia ar putea facilita aceste moduri inovative de a naviga online prin lumi virtuale şi de a controla avatarul.
Sistemul de detectare a poziţiei dezvoltat de Universitatea din Tokyo ar putea facilita această tehnologie pentru că calculează poziţia cititorului în 3D. Dacă utilizatorul se întoarce spre stânga, la fel face şi avatarul, dacă utilizatorul se târăşte pe jos, avatarul face aceleaşi mişcări. Manvrarea este mult mai uşoară.
O altă tehnologie care pătrunde şi mai adânc în intimitatea utilitzatorului este tehnologia lui Junichi Ushiba care monitorizează activitatea cerebrală, astfel încât jucătorii să îşi poată controla avatarul doar gândindu-se la mişcări precum înainte, înapoi, stânga sau dreapta. Interfaţa foloseşte electrozi ataşaţi la scalpul utilizatorului pentru a detecta activităţi în cortexul senzorio-motor şi apoi le traduce în semnale care controlează avatarul.
Dezvoltatorii spun că experienţa ultimativă pentru interactivitatea virtuală ar fi combinarea tehnologiilor de control al avatarurilor cu sistemele consolelor video. Acesta este următorul pas aşteptat de jucătorii pasionaţi.
Ţi-a plăcut articolul? Avatarurile din "Second Life", controlate cu puterea gândului
Vineri, 23 Noiembrie 2007 17:41
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Educaţie sexuală făcută în Second Life
Miercuri, 05 Decembrie 2007 17:03 - Prăjeşte peştele în palme doar cu puterea minţii
Duminica, 09 Martie 2008 15:00 - Luis Figo va juca rolul unui cineast în filmul Second Life
Luni, 28 Iulie 2008 18:50
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din IT & Ştiinţă
- Utilizatorii de Gmail nu vor putea trimite e-mailuri dacă sunt beţi (9181)
- Super armele din Command & Conquer: Red Alert 3, dezvăluite de EA într-un nou trailer - VEZI VIDEO (5359)
- Cercetătorii japonezi au creat robotul-fetiţă (4788)
- Un analgezic de opt ori mai puternic decât morfina a fost descoperit în SUA (4685)
- Retrospectiva Nobel: Marile descoperiri ştiinţifice ale secolelor al XX-lea şi al XXI-lea (4163)
Cele mai VOTATE din IT & Ştiinţă
- Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat fostului negociator al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari (3,92/5)
- Starcraft 2 va fi trilogie (3.76/5)
- BenQ lansează două monitoare cu ecran wide, ajustabil pe verticală (3.76/5)
- Kingston lansează stick-ul DataTraveler 150 de 32GB (3.72/5)
- Cerinţele de sistem pentru Fallout 3, anunţate (3.68/5)
Cele mai COMENTATE din IT & Ştiinţă
- Utilizatorii de Gmail nu vor putea trimite e-mailuri dacă sunt beţi (17)
- Retrospectiva Nobel: Marile descoperiri ştiinţifice ale secolelor al XX-lea şi al XXI-lea (16)
- Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat fostului negociator al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari (8)
- Un analgezic de opt ori mai puternic decât morfina a fost descoperit în SUA (8)
- Super armele din Command & Conquer: Red Alert 3, dezvăluite de EA într-un nou trailer - VEZI VIDEO (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER ÎN EXCLUSIVITATE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
Astazi, ora 18:47Dragostea nu cunoaşte limite. O demonstrează din plin o familie de asistenţi maternali din Sibiu. În casa lor opt copii şi-au găsit salvarea. Fiecare dintre ei a trecut pragul casei cu o poveste cutremurătoare şi cu sufletul...
- Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
- Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat
- PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
- Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
- Wizard, a treia clasă de eroi din Diablo III a fost anunţată la BlizzCon 2008 - VEZI VIDEO
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










