Votul uninominal este un subiect mai vechi pe agenda politicienilor. De-a lungul timpului, partide politice cum sunt PNL, PSD şi PC au elaborat chiar şi proiecte de legi pe acest subiect. Care sunt avantajele şi dezavantajele votului uninominal?
Politicienii se declară, în general, de acord cu votul uninominal. Sunt însă şi partide care se opun acestei proceduri. UDMR, de pildă, este unul dintre partidele care nu e de acord cu votul uninomial pentru că - spun liderii Uniunii - acesta nu asigură reprezentarea proporţională în legislativ şi nu este potrivit pentru diversitatea regională a României.
Nici liderii PRM nu vor vot uninominal deşi, cu siguranţă, unii dintre fruntaşii partidului ar avea asigurat un loc în Parlament. Dacă s-ar introduce votul uninominal, ar putea candida oricine, iar alegătorii nu ar mai vota partidul, ci persoana. În acest condiţii am putea avea un parlament format din personalităţi din toate domeniile de activitate.
Sunt şi politicieni care se opun introducerii votului uninominal pentru că se tem că ar pierde avantajele de care se bucură acum. Odată aleasă în funcţia de deputat sau senator, o persoană are imunitate, maşină de serviciu, secretară, birou, consilieri şi nu în ultimul rând un salariu considerabil.
Avantajele şi dezavantajele votului uninominal
Miercuri, 14 Februarie 2007 21:11
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Băsescu vrea referendum pentru vot uninominal
Miercuri, 14 Februarie 2007 17:09 - Vid legislativ în domeniul electoral
Marti, 00 0000 00:00
Comentariile cititorilor
1. Logic
Joi, 15 Februarie 2007 00:00
| Raspunde la comentariu


|
Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Astazi, ora 11:40Sporuri peste sporuri, prime dupa prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Prostituatele din Olanda vor fi premiate pentru nivelul de decenţă al fiecăreia
Astazi, ora 11:37Prostituatele din Olanda vor primi vouchere în funcţie de un punctaj al decenţei stabilit de guvern, în cadrul unui program curajos de a reduce până în 2011 industria prostituţiei la minimum. Citeşte mai mult
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Cele 9 specii de râme sunt, de fapt, mai multe
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri nu a elaborat proiecte pentru a cheltui 700 de milioane de euro
- FMI a aprobat planul de acţiune elaborat de G7, iar ţările grupate în G20 se mobilizează pentru a combate efectele crizei financiare
- Astăzi puteţi câştiga la Loto suma de 3.000.000 de euro
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









