Astăzi, de la ora 20.30, Steaua primeşte vizita Universităţii Cluj într-un meci care poate rezolva în mare măsură atât problema campioanei cât şi situaţia la retrogradare. Echipa din Ghencea ţinteşte a noua victorie consecutivă, iar ardelenii vor să repete isprava din tur, când au câştigat la Cluj cu 2-1.
Imediat după acel meci, la Steaua a fost adus antrenor Marius Lăcătuş. De atunci Universitatea a mai reuşit doar trei victorii, dintre care cea mai importantă a fost în Giuleşti, scor 2-1. Pentru Steaua, un succes ar duce la nouă numărul succeselor consecutive şi ar consolida poziţia din fruntea clasamentului.
Contra ardelenilor, Lăcătuş nu va putea conta pe Goian, Lovin şi Vali Badea, suspendaţi, Emeghara accidentat, iar Rădoi face eforturi mari să joace după contractura musculară suferită înaintea partidei cu Gloria Bistriţa.
Ultimul succes al Universităţii Cluj în faţa Stelei, într-un meci disputat în deplasare, a fost consemnat pe 25.03.1962, atunci când s-a impus cu 2-1. De cealaltă parte, cea mai categorică victorie a Stelei în faţa grupării clujene s-a consemnat pe 27.05.1987, pe teren propriu, jocul fiind câştigat cu 7-0 graţie reuşitelor lui Marius Lăcătuş (43), Hagi (48, 58), Belodedici (53, 86), Piţurcă (54) şi Boloni (76).
În ultimul meci disputate între cele două formaţii pe stadionul din Ghencea, Steaua s-a impus cu 4-0, pe 7.08.1998, la finalul sezonului Universitatea Cluj retrogradând în liga secundă.
După 29 de etape, lider este CFR Cluj, cu 63 de puncte, urmată de Steaua, 62, dar şi un joc mai puţin de disputat, cel cu Universitatea, de astăzi.
Avancronica partidei Steaua - Universitatea Cluj, ultima din etapa a 29-a a Ligii I
PUBLICAT
Luni, 14 Aprilie 2008 14:22
ACTUALIZAT
Luni, 14 Aprilie 2008 14:22
SURSA
Realitatea TV
Fotbal intern








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M