Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Autostrada Cernavodă-Medgidia va fi gata peste un an şi va costa până la 170 de milioane de euro

Finalizarea tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia va costa între 500 şi 700 milioane lei, fără TVA (120-170 milioane euro), potrivit anunţului de intenţie lansat de CNADNR pentru o nouă licitaţie, după ce a reziliat contractul acordat constructorului francez Colas.

Autostrada Cernavodă-Medgidia va fi gata peste un an şi va costa până la 170 milioane euro
Autostrada Cernavodă-Medgidia va fi gata peste un an şi va costa până la 170 milioane euro / FOTO: romanialibera.ro

Contractul, cu o valabiliate de un an, vizează proiectarea şi construcţia a aproape 20 de kilometri de autostradă, la care se adaugă doi ani de garanţie a lucrării. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare a fost stabilită la 30 mai, potrivit Mediafax.

Finanţarea va fi asigurată de la Banca Europeană de Investiţii, din fonduri comunitare nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Colas a primit în noiembrie 2008 contractul pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, în valoare de 634 milioane lei, fără TVA, din care a încasat 97 milioane de lei, inclusiv TVA.

Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a declarat recent că CNADNR va scoate la licitaţie contractul pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia, iar în luna august va fi selectat un nou contructor.

Boagiu a spus că a reziliat contractul cu firma franceză deoarece aceasta a cerut suplimentarea valorii contractului cu 16 milioane euro, ca urmare a modificării traseului pe o distanţă de 14 km, nefinalizarea proiectului tehnic pentru acest tronson, prelungirea termenului final cu doi ani, până în 2013, şi începerea construcţiei pe o distanţă de 5,5 km cu un an întârziere, respectiv în vara anului 2010.

Ca reacţie la anunţul ministrului privind rezilierea contractului, Colas a susţinut că a primit autorizaţiile şi terenurile doar pentru construcţia a 6 kilometri din tronsonul Cernavodă-Medgidia, aşteptând decizia oficială pentru restul de 14 kilometri.

Valoarea estimată a contractului a fost calculată la cursul BNR de miercuri, de 4,0858 lei pentru un euro.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro