Ungurii au ajuns, deja, în apropiere de graniţa română. În august, vor finaliza cei 24,9 km de autostradă între Szeged şi Mako, tronson care va fi predat autorităţilor maghiare pe 31 august 2010. Lucrările au început aici în 2008. În 2012, maghiarii şi-au propus să inaugureze şi ultimii 23 de kilometri din autostrada care îi leagă de România, tronsonul Mako- Nădlac, scrie aradon.ro.
De cealaltă parte, însă, despre licitaţia pentru proiectant şi constructor la autostrada Arad - Nădlac se tot vorbeşte, de luni bune, dar nimeni nu a făcut până acum anunţul oficial de lansare.
Pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, la capitolul autostrăzi, neactualizat se pare de mult, să precizează faptul că lucrările sunt programate să înceapă în trimestrul III din 2009.De la startul lucrărilor, care conform declaraţiilor oficiale ar trebui să înceapă în acest an, sunt necesare, potrivit calculelor iniţiale, 36 de luni. Adică trei ani pentru finalizarea a 38,8 kilometri de autostradă care să lege Aradul de Nădlac, valoarea estimată a proiectului fiind de 148 de milioane de euro, bani ce ar trebui luaţi din Fondul de Coeziune şi de la Guvern.
Autostrada Arad-Budapesta finalizată în 2012 doar de maghiari
PUBLICAT
Miercuri, 7 Aprilie 2010 09:32
ACTUALIZAT
Miercuri, 7 Aprilie 2010 10:05
SURSA
aradon.ro
Nici o şansă să circulăm pe autostradă, de la Arad la Budapesta, în 2012. Nu pentru că vecinii noştri maghiari nu s-ar ţine de cuvânt şi ar finaliza autostrada până la Nădlac peste doi ani, ci pentru că autorităţile române nu au demarat încă nici măcar procedurile de licitaţie pentru tronsonul de autostradă Arad - Nădlac.
Citeşte totul despre:
Arad, autostradă, Budapesta, constructori, licitaţii, lucrări, maghiari, Nădlac








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M