Ministerul de Justiţie de la Ankara a deschis o anchetă pentru a vedea dacă liderul kurzilor separatişti, Abdullah Ocalan, a fost otrăvit în închisoare. Investigaţia autorităţilor turce a început la solicitarea avocaţilor lui Ocalan care susţin că acesta a fost intoxicat cu crom şi stronţiu.
Mai mulţi oficiali turci apreciază însă că avocaţii liderului kurd încearcă doar să readucă în atenţia comunităţii internaţionale cazul lui Abdullah Ocalan, deţinut pe insula închisoare Imrali din 1999.
"Până acum, nu există semne de boală sau de otrăvire", a declarat ministrul turc de Justiţie. Abdullah Ocalan, în vârstă de 57 de ani, conduce Partidul Muncitorilor din Kurdistan, formaţiune considerată teroristă de mai multe ţări.
A fost condamnat iniţial la moarte pentru trădare şi separatism, însă pedeapsa a fost comutată în închisoare pe viaţă.
Autorităţile turce verifică dacă Ocalan a fost otrăvit
PUBLICAT
Vineri, 2 Martie 2007 10:18
ACTUALIZAT
Vineri, 2 Martie 2007 10:18
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M