Foto: RTV
Rromii şi-au construit în ultimii 20 de ani locuinţe pe valea pârâului Corlat, graniţa naturală între judeţele Covasna şi Braşov. În total, 150 de case au fost ridicate ilegal şi au ajuns până în judeţul Covasna.

Pentru că romii provin, de fapt, din Braşov, autorităţile au decis să-i întoarcă pe toţi de unde au venit.

"Toate construcţiile existente sunt chiar în albia râului. Dacă facem regularizarea pârâului, ocolim construcţiile existente", a declarat Ervin Gyorgy, prefect Covasna.

Pârâul va fi deviat un kilometru, pe lângă colonia rromilor. Aceştia spun că abia aşteaptă ca acest lucru să se întâmple pentru a primi acte.

"E bine de-ar face odată să se ia hotărârea asta să ne treacă acolo, ar fi bine. Avem copii la care le trebuie buletine, că avem şi noi drepturi legale ca toată lumea.

Devierea pârâului va costa un milion de lei, iar autorităţile vor începe lucrul la începutul anului viitor.