Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor va controla în septembrie toţi comercianţii de carne

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va demara în luna septembrie un control la nivel naţional privind comercializarea cărnii şi a produselor din carne, a declarat marţi preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, într-o conferinţă de presă.

Producătorii de carne vor fi verificaţi
Producătorii de carne vor fi verificaţi / FOTO: Grup RC

Controlul îi va viza pe toţi producătorii de carne.

"Vom face analize în laborator, pentru a verifica atent compoziţia cărnii", a precizat Constantin Cerbulescu.

De asemenea, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a emis un proiect de act normativ ce stabileşte condiţiile privind cantitatea netă pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care produc sau comercializează pâine.

"O pâine va avea minim 200 sau 300 de grame, suntem încă în discuţii cu producătorii. Creşterea acesteia va fi permisă numai din o sută în o sută de grame", a declarat marţi preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele ANPC estimează că ordinul, aflat în prezent în dezbatere publică, să intre în vigoare de la 1 septembrie.

Pentru pâinea neambalată vor fi acceptate scăderi ale cantităţii nete datorate pierderii de umiditate în timpul comercializării, de maxim 10 grame pentru pâinea de 300 grame, o scădere de maxim 9 grame pentru pâinea de 400-500 grame, scăderi de 7,5 grame pentru pâinea de 600-1.000 grame şi de 7 grame pentru pâinea ce depăşeşte 1.000 grame.

ANPC a efectuat în primele cinci luni ale anului 49.620 controale şi a aplicat amenzi în valoare de 56,78 milioane lei, cele mai reclamate companii fiind cele din domeniul telefoniei fixe şi mobile şi a furnizării energiei termice şi electrice. Din numărul total de controale desfăşurate, în 67,6% din cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale (la 33.544 din controale), din care 19.228 s-au dat amenzi, potrivit ANPC.

În anul 2010, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au întreprins 112.610 controale. Din valoarea totală a produselor neconforme - 263.897.259 lei - controlate în anul 2010, produse în valoare de 152.078.509 lei, reprezentând 58%, au avut provenienţa din spaţiul extracomunitar.

Dintre controalele efectuate în anul 2010, în 76.114 din cazuri a fost constatată nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor aplicate de comisarii ANPC în anul 2010 fiind de 170.219.841 lei, comparativ cu amenzile date în 2009, care s-au ridicat la 163.482.959 lei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro