Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Autobaza Cârţu şi aeroportul Mourinho! "Cu Barcelona am parcat avionul în faţa porţii"

"Ucenicul" Mourinho se pregăteşţe să-şi învingă "maestrul", pe Van Gall. Excentricul tehnician portughez de pe banca Interului a replicat sugestiv la câteva declaraţii pe care olandezul de la Bayern Munchen, chiar cel care l-a "lansat" în meseria de antrenor, le-a făcut în ultimele zile.

Jose Mourinho, un antrenor cu adevărat special
Jose Mourinho, un antrenor cu adevărat special / FOTO: http://images.businessweek.com/

Inter şi Bayern Munchen se înfruntă sâmbătă pentru cel mai important trofeu intercluburi, Liga Campionilor. Ultimul act al competiţiei, care se dispută pe stadionul lui Real Madrid, va aduce şi prima înfruntare între Van Gaal şi Jose Mourinho, prima după ce în urmă cu 10 ani cei doi împărţeau aceeaşi bancă.

Olandezul e omul care l-a învăţat practic meserie pe cel devenit între timp "The Special One". Într-un interviu acordat în aceste zile pentru site-ul oficial al UEFA, Van Gaal a vorbit despre relaţia pe care a avut-o cu Mourinho la Barcelona şi a recunoscut că nu s-ar fi aşteptat niciodată ca portughezul să aibă o carieră atât de spectaculoasă într-un timp atât de scurt. Deşi i-a recunoscut meritele celui care a fost desemnat recent cel mai bun antrenor din lume, Van Gaal a afirmat că nu-i place stilul de joc propus de portughez, unul prea defensiv.

"Jose Mourinho este un adept concret al fotbalului total. El joacă pentru a cîştiga, eu pentru a evolua bine şi a învinge. Nu-mi voi schimba stilul. Mourinho era atunci foarte modest, se descurca foarte bine în rolul său. Acum a ajuns un personaj. A înţeles jocul şi de la mine, cred că l-am educat un pic", a spus Van Gaal.

Replica lui Jose nu a întârziat. Chestionat de presa italiană pe seama celor pronunţate de olandez, Mourinho a punctat şi el la declaraţii. Dacă în Liga I oamenii de fotbal l-au criticat de multe ori pe tehnicianul Sorin Cârţu pentru stilul său ultradefensiv şi au folosit expresia "autobaza", Mourinho a găsit o altă formulare pentru a explica tactica sa din returul cu Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor.

"Eu, defensiv? Am jucat două partide, acea de la Londra, cu Chelsea, şi cu Barcelona, pe teren propriu, şi le-am jucat pe atac. În retur am parcat avionul în faţa porţii, dar asta pentru că i-am distrus pe teren propriu. Iar ei, în tur cu O.Lyon, când Ribery a fost eliminat, l-au înlocuit pe Olic cu Tymoshchuk", a replicat Mourinho.

Inter Milano şi Bayern Munchen se întâlnesc sâmbătă la Madrid, pe Bernabeu, în finala Ligii Campionilor. Ambele echipe au avut un sezon excepţional şi una dintre ele va realiza o triplă istorică, după ce au realizat eventul în Germania, respectiv Italia.

Mourinho a debutat în meseria de antrenor după ce a fost încurajat în această direcţie de Van Gaal. Portughezul a fost translatorul lui Sir Bobby Robson la Sporting Lisabona, FC Porto şi FC Barcelona. După plecarea englezului de la cârma catalanilor, în 1997, Van Gaal, înlocuitorul lui Sir Bobby Robson la Barca, l-a luat sub aripa sa pe portughez. Van Gaal a sesizat potenţialul lui Mourinho şi l-a încurajat pe acesta să devină antrenor. La un moment dat l-a sfătuit să refuze o ofertă de la Benfica, care-l dorea iniţial pe Mourinho doar ca secund şi să le ceară conaţionalilor să-i acorde încredere deplină şi postul de principal. Lucru care s-a întâmplat în 2000, când anul când cei doi s-au despărţit. Van Gaal a plecat la cârma naţionalei Olandei, iar Mourinho pe banca "vulturilor".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro