Guvernul austriac a anunţat astăzi că intenţionează să aplice o legislaţie mai dură pentru a preveni acte ca cele din Amstetten, dublând perioada în care delictele sexuale rămân înscrise în cazier, relatează AFP.

"Dorim o prelungire, care ar putea fi dublă, a termenului de ştergere a cazierului judiciar pentru persoanele condamnate pentru delicte sexuale şi care apar ca periculoase în continuare", a spus ministrul Justiţiei, Maria Berger. Delictele sexuale sunt şterse din cazier după 10-15 ani, de la caz la caz. Termenul ar putea fi deci adus la maxim 30 de ani, în funcţie de gravitatea faptelor şi gradul de risc al persoanei.

Ministrul a exclus însă pedepse mai dure, urmând să se continue cu 15 ani de închisoare pentru delictele sexuale neletale şi zece ani pentru sechestrare.

Ministrul de Interne a propus ca infracţiunile sexuale agravate asupra minorilor şi fabricarea de material pornografic pedofil să rămână înscrie pe viaţă în cazier. Liderul partidului de extremă-dreaptă BZO a cerut ca toate delictele sexuale să rămână înscrise pentru totdeauna în cazier.

Societatea austriacă şi presa internaţională sunt scandalizate în urma cazului tatălui incestuos Josef Fritzl, care a reuşit să adopte legal trei copii în anii '90, în condiţiile în care fusese condamnat la 18 luni de închisoare pentru viol, la sfârşitul anilor '60. Responsabilul serviciilor sociale, Heinz Lenze, s-a apărat, subliniind că respectivul cazier era alb în momentul examinării sale: conform legii, pedeapsa fusese ştearsă după zece ani.

Chiar şi în cazul dublării intervalului, cazierul lui Fritzl ar fi fost alb în momentul adoptării primului copil, în 1993, la 23 de ani după ieşirea din închisoare.

Fritzl a recunoscut luni că timp de 24 de ani şi-a sechestrat şi violat fiica în pivniţa casei şi că a avut şapte copii cu ea.