Tenisul feminin intră periodic în diverse sfere regionale de dominaţie. Perioadei americane, de la începutul anilor 2000, i-a urmat supremaţia ţarinelor moscovite - Anastasia Mîşkina, Svetlana Kuzneţova, Maria Şarapova - apoi cupele au început să poposească din ce în ce mai des în vitrina belgiencelor Henin şi Clijsters.
Cu greu era de anticipat o revoluţie chineză, dar ea a venit. Două dintre cele patru jucătoare de tenis calificate în semifinalele ediţiei din acest an a Australian Open sunt din China, Na Li şi Jie Zheng.
Zheng a atras atenţia asupra sa la Wimbledon 2008, când a atins de asemenea semifinalele, fază în care a fost eliminată de Serena Williams. Acum, micuţa chinezoaică de doar 1,64 metri, ajunsă la 26 de ani, va juca împotriva lui Justine Henin, meci deschis oricărui rezultat dacă ţinem seama de faptul că Nick Bollettieri, celebrul antrenor american, s-a deplasat special în China pentru ea, spre a o pregăti timp de două săptămâni pentru Australian Open.
Cealaltă chinezoaică, Na Li (27 ani), va juca împotriva Serenei Williams, dar ultima sa mare învinsă, din sferturi, este Venus Williams.2-6, 7-6, 7-5 a fost scorul şi indiferent dacă va juca sau nu finala ea şi-a asigurat un loc în Top 10 al tenisului mondial, urmând să devină prima chinezoaică din istorie care atinge această performanţă.
Programul meciurilor de joi:
ora 04.30 (ora României)
Serena Williams (1) - Na Li (16)
urmat de
Justine Henin - Jie Zheng
ora 10.30
Marin Cilic (14) - Andy Murray (5)








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M