Spaniolul Rafael Nadal a avansat în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins la zero pe brazilianul Marcos Daniel. Numărul unu mondial a câştigat cu 6-0 primul set şi şi-a adjudecat victoria în numai 47 de minute, mai puţin şi decât un antrenament de rutină, după ce adversarul său s-a retras la 5-0 pentru spaniol în setul al doilea.
În timpul meciului, Marcos Daniel ceruse deja de două ori intervenţia meciului şi mai mult de jumătate din timpul de joc a evoluat cu un bandaj la genunchiul stâng.
O primă surpriză la simplu masculin la Australian Open a fost furnizată de germanul Benjamin Becker, care s-a impus în faţa favoritului numărul 24, letonul Ernests Gulbis, scor 7-6 (7/5), 6-2, 6-4.
La feminin, Ana Ivanovic (Serbia), cap de serie numărul 19, a fost eliminată de rusoaica Ekaterina Makarova, scor 3-6, 6-4, 10-8.
Sârboaica Jelena Jankovic, jucătoare antrenată de Andrei Pavel şi favorita numărul 7 a turneului de la Antipozi, a dispus în două seturi, scor 6-0, 7-6 (7/5), de rusoaica Alla Kudriavţeva.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M