Anual, mii de medici şi asistente din România aleg străinătatea, unde munca lor este recompensată cu salarii de mii de euro. Până la 10.000, în cazul unui medic specialist, dar nicidecum sub 1.000 de euro, dacă vorbim de o asistentă medicală. Cei care nu au plecat să se lupte cu dorul de casă au rămas să lupte cu sistemul. Şi au fost învinşi.
Diana Sasu are 33 de ani, din care 11 i-a petrecut la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mureş. E asistent medical. A început ca voluntar la SMURD, dar a ales în cele din urmă Ambulanţa. Este bugetar, dar nu unul de lux. Munceşte mult, în condiţii de stres, face ore suplimentare, ajută zilnic la salvarea de vieţi omeneşti. A decis să nu plece din ţară. În loc să câştige 1.000 de euro în Franţa sau Marea Britanie, s-a mulţumit cu puţin peste 400, la Tîrgu Mureş. După aplicarea măsurilor de austeritare ale Guvernului Boc, va rămâne cu puţin peste 300 de euro.
"Voi renunţa la concediu, voi merge aici undeva pe malul Mureşului, nu ai unde să mai mergi la preţurile care sunt, nu îmi voi mai lua haine cum îşi iau femeile de obicei. Mâncare îţi trebuie, vom trece la cură de slăbire acum", spune Diana Sasu. Femeia a afirmat că nu mai speră într-un viitor mai bun şi îşi caută o slujbă în afara ţării.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mureş are 320 de angajaţi, din care 115 asistenţi medicali. În România, un asistent câştigă, în medie, între 1.500 şi 2.000 de lei pe lună. În Anglia, de exemplu, o gardă de weekend poate fi plătită cu până la 1.000 de euro.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M