Preţul aurului a depăşit pragul de 600.000 de lei vechi. Metalul galben era cotat vineri de Banca Naţională a României la un preţ de 602.000 de lei pentru un gram.

Valoarea aurului se apreciază continuu încă de la jumătatea lunii iunie, când un gram de aur costa doar 510.000 de lei.

Analistul economic Cristian Dogaru afirmă că această majorare a preţului aurului este în strânsă legătură cu războiul izbucnit în Orientul Mijlociu. Investitorii caută acum plasamente stabile, aşa cum este aurul, şi evită activele cu un grad de risc mai ridicat. Cursul Băncii Naţionale a României indică o creştere a preţului gramului de aur cu aproximativ 12.000 de lei faţă de ziua precedentă şi de peste 90.000 de lei faţă de acum o lună.