Procurorii anticorupţie i-au audiat miercuri pe Cătălin Munteanu de la Dinamo Bucureşti şi pe fostul fotbalist al Stelei, Denis Şerban, ca martori, în dosarul transferurilor.

Cei doi nu au făcut declaraţii în legătură cu audierile.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost şi el audiat marţi de procurorii DNA în dosarul în care aceştia anchetează modul în care au fost efectuate mai multe transferuri din fotbalul românesc.

Audierea lui Mircea Sandu a durat o oră, iar la final acesta a declarat că din punctul său de vedere transferurile s-au efectuat în mod corect până acum.

În calitate de martori în acest dosar au mai fost audiaţi până în prezent fostul internaţional Cristi Dulca şi Marcel Lăzăreanu, fost preşedinte al Universităţii Cluj.

Săptămâna aceasta sunt aşteptaţi să dea declaraţii în faţa procurorilor şi câţiva fotbalişti din Liga I ale căror transferuri sunt în vizorul anchetatorilor.

Vizaţi de ancheta DNA în dosarul transferurilor internaţionale din fotbal sunt impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti - Gheorghe Copos, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi - Mihai Stoica, preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo - Cristian Borcea, fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo - Mircea Stoenescu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa - Jean Pădureanu şi acţionarul la clubul de fotbal Dinamo - Gheorghe Neţoiu.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva celor zece, în data de 10 ianuarie, în baza răspunsurilor primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia), precum şi analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară.

Sursă: NewsIn