Audierea de joi a jurnalistei Marie Jeanne Ion a urmat firul dezvăluirilor făcute la termenul trecut de către Ovidiu Ohanesian. Ea a recunsocut că s-a prezentat ca soţia secretă a lui Mohammad Munaf, dar a spus c-a făcut asta pentru a se proteja.

Ovidiu Ohanesian a declarat, tot joi, că Mohammad Munaf a fost condamnat de instanţa irakiană "pentru traficul de arme făcut pe sub nasul autorităţilor române, pentru orice altceva, numai pentru răpire nu".

La termenul de joi, au depus mărturie Marie Jeanne Ion, Marius Pivaru (soţul jurnalistei), Petre Mihai Băcanu (în calitate de director al cotidianului România liberă, la care lucra Ovidiu Ohanesian şi din partea căruia a fost trimis în Irak), Ion Bocioacă (fost ziarist la România liberă, prieten al lui Ovidiu Ohanesian şi cel prin intermediul căruia sirianul a aranjat ca un jurnalist de la acest cotidian să plece la Bagdad).

La ultimul termen a fost audiată doar una dintre victime, Ovidiu Ohanesian. Sorin Mişcoci a lipsit din sală şi de această dată.

Munaf a fost deja condamnat la moarte prin spânzurare, luna trecută, de un tribunal penal din Bagdad. Avocatul lui Munaf declara atunci pentru Realitatea TV că "România nu a fost interesată să urmărească speţa clientului său".

Ministerul Justiţiei susţine însă că le-a cerut autorităţilor americane să-l extrădeze pe omul de afaceri irakiano-american. Ambasada de la Bucureşti a precizat însă că acest lucru nu se poate întâmpla, deoarece Munaf nu se află pe teritoriul Statelor Unite.