Auchan, Cora şi Selgros România vor vinde doar becuri economice din 2011
Auchan, Cora şi Selgros au decis ca începând cu anul 2011 să comercializeze în reţelele proprii doar becuri economice întrucât acestea consumă cu 80% mai puţină energie decât becurile cu incandescenţă, potrivit Greenpeace România.
"Ikea a anunţat eliminarea de pe piaţă a becurilor cu incandescenţă începând cu luna septembrie 2009, Plus a stabilit ca termen luna august 2010, iar Auchan, Cora şi Selgros Cash&Carry vor vinde doar becuri economice începând cu anul 2011", se arată într-un comunicat al Greenpeace România.
Potrivit acestuia, Metro a declarat că nu va elimina de pe piaţă becurile cu incandescenţă decât în situaţia adoptării unor prevederi legale care să solicite acest lucru. De asemenea, hipermarketurile: Billa, Bricostore, Mr. Bricolage, Hornbach, La Fourmi, Mega Image, Penny XXL nu au furnizat nici un răspuns oficial la soclicitarea Greenpeace România.
Aceeaşi solicitare de eliminare a becurilor cu incandescenţă de pe piaţă a fost adresată de organizaţia Greenpeace hipermarketurilor din mai multe ţări. Cea mai mare receptivitate au avut-o ţările din vestul Europei, în special cele din Marea Britanie, unde 13 hipermarketuri au anunţat eliminarea de pe piaţă a becurilor cu incandescenţă în intervalul 2009-2011.
Pentru a produce aceeaşi cantitate de lumină, becurile cu incandescenţă consumă cu 80% mai multă energie comparativ cu becurile economice.
Greenpeace România va lansa Ghidul Hipermarketurilor Verzi.1 care ierarhizează hipermarketurile din ţara noastră în funcţie de importanţa pe care acestea o acordă încălzirii globale şi implicit reducerii emisiilor de dioxid de carbon (CO2), prin politica pe care o au faţă de eliminarea becurilor cu incandescenţă de pe piaţă.
Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) estimează că energia globală consumată se va dubla până în anul 2050 ceea ce înseamnă că temperatura medie globală va creşte cu până la 5°C în timpul acestui secol, generând ieşirea de sub control a schimbărilor climatice. Pentru a preveni acest lucru, creşterea temperaturii medii globale nu trebuie să depăşească 2°C. Acest lucru este posibil doar prin reducerea emisiilor de CO2 cu 50% până în anul 2050.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

