Rezultate dezastruoase la simularea testelor naţionale. Practic, dacă examenul ar avea loc mâine, mai mult de jumătate dintre elevi nu ar trece proba de limba şi literatura română.

Şi asta în condiţiile în care subiectele au fost mai mult decât accesibile. Atât profesorii, cât şi inspectorii şcolari se aşteaptă ca gradul de promovabilitate să scadă şi mai mult după afişarea rezultatelor de la celelalte două probe.

Până la examen nu mai e mult, dar asta nu-i îngrijorează pe elevi. Dar pe profesori da! Atât dascălii cât şi conducerea Inspectoratului Şcolar au intrat în panică şi sunt gata să ia măsuri drastice în perioada următoare.

A fost doar prima probă. Urmează simulările la matematică şi istorie, iar previziunile sunt sumbre, mai ales că la aceste probe se obţin, de regulă, rezultate mai slabe.

În judeţul Argeş, situaţia e dezastruoasă: din cei opt mii de elevi examinaţi, peste 3800 au luat note sub 5. Rata de promovabilitate este de 57%, şi numai un elev a fost de nota 10.

Nici în judeţul Suceava lucrurile nu stau mai bine. O statistică făcută în 15 centre de examinare arată că din cei 2.690 de elevi, peste 1600 au luat note sub 5. Nota maximă - numai unul.

Judeţul Galaţi are şase elevi de nota 10. Din cei 4250 elevi prezenţi la examen, aproape 200 au luat note peste 9. În schimb, 51 la sută nu au luat notă de trecere.