Hoţii care i-au spart casa directorului de relaţii publice din Ministerul Administraţiei şi Internelor au fost prinşi în timp record, iar o parte din bunurile sustrase au fost recuperate. Doi bărbaţi cu antecedente penale au fost reţinuţi de poliţiştii bucureşteni în flagrant delict, în timp ce spărgeau o altă casă din sectorul 3 al capitalei.

Poliţiştii i-au verificat pe cei doi şi au constatat că aceştia dăduseră o parte din bijuteriile furate din locuinţa lui Dan Cărbunaru la casele de amanet. În urma percheziţiilor făcute, poliţiştii au găsit şi ale valori.

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi, ieri, magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. Locuinţa lui Dan Cărbunaru, şeful direcţiei relaţiilor publice din MAI a fost spartă la sfârşitul săptămânii trecute. Hoţii au forţat butucul uşii de la intrare şi au sustras toate valorile din casă, prejudiciul fiind de peste 18 mii RON.