Chiriile au crescut spectaculos în oraşele în care învaţă mulţi studenţi. La Timişoara, Cluj, sau Braşov, o garsonieră se închiriază acum şi cu 200 de euro pe lună. Iar agenţii imobiliari consideră că preţurile vor mai creşte până la începerea anului universitar.

Clujul este unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară. Nu poţi închiria o garsonieră cu mai puţin de 150 de euro. Speriaţi de preţuri, studenţii încearcă mai întâi să găsească un loc la cămin. Ca să poată plăti chiria unui apartament, mulţi sunt nevoiţi să se angajeze.

În Braşov, preţurile au crescut în ultima săptămână. "O garsonieră în august o găseai la 120 de euro, acum...150 de euro", a declarat Albert Csudor, directorul unei agenţii imobiliare.

În Timişoara, garsonierele s-au închiriat în timpul verii cu 150 de euro. Dar preţurile au început să urce pe măsură ce se apropie începerea anului şcolar. Cele mai căutate garsoniere sau apartamente sunt în apropierea facultăţilor.