Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, vrea să aibă o carieră în politică sau economie, pentru că se consideră deja prea în vârstă pentru podium.

Cel mai păzit manechin din România a defilat pe scena festivalului Romanian Fashion Week de la Iaşi. Elena Băsescu a fost atracţia serii, iar ţinutele pe care le-a prezentat au crescut efectul asupra pasionaţilor de modă. Pe scenă au urcat câteva zeci de fete, dar ochii şi obiectviele au urmărit-o mai ales pe Elena Băsescu.

Piesa de rezistenţă a colecţiei prezentate vineri a fost o rochie neagră de seară, purtată de fiica preşedintelui.