Neagu Mazilu (80 de ani şi 6 luni) a devenit campion european în proba de 2.000 de metri obstacole la categoria de vârstă 'peste 80 de ani', cu timpul de 12:51:14 minute şi s-a clasat al doilea la 800 metri, cu timpul de 3:33:30 minute.
Podiumurile de premiere la cele două probe au fost următoarele: 2.000 metri obstacole - 1. Neagu Mazilu (România), 2. Jiri Soukup (Cehia), 3. Nick Corish (Irlanda) şi 800 metri - 1. Sergio Agnoli (Italia), 2. Neagu Mazilu (România), 3. Joachim Vetter (Germania).
"A fost o competiţie extrem de tare, cu mulţi sportivi valoroşi la toate categoriile de vârstă. Mă bucur mult de medaliile cucerite, dar îmi pare rău că am pierdut-o pe cea de aur la 800 metri, pentru că adversarul din Italia a trecut linia de sosire cu doar câţiva centimetri înaintea mea. Oricum, nu mă opresc aici. Cât mă vor mai ţine picioarele, voi continua să alerg, atât la concursuri interne, cât şi la marile competiţii internaţionale", a declarat pentru NewsIn proaspătul campion.
Tot în acest an, Neagu Mazilu va mai lua parte la Campionatele Naţionale de pistă de la Bucureşti (23-24 august), dar şi la alte concursuri care vor avea loc la Alba Iulia şi Baia Mare. Pe plan internaţional, atletul ieşean va participa la Campionatele Balcanice de pistă de la Bar (Muntenegru), iar anul viitor la Campionatele Europene de atletism pentru veterani, de la Nyiregyhaza, din Ungaria.
La competiţie au participat peste 1.500 de sportivi din 28 de ţări, iar România a fost reprezentată de o delegaţie alcătuită din 25 de atleţi. Bilanţul ţării noastre a fost de două medalii de aur, patru de argint şi trei de bronz.
Atletism: Veteranul Neagu Mazilu a devenit campion european la vârsta de 80 de ani
Neagu Mazilu, sportiv legitimat la CS Politehnica Iaşi, a cucerit două medalii dintre care una de aur, la Campionatele Europene de atletism pentru veterani, care au avut loc în Slovenia, la Ljubljana.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M