În general, factorii care duc la producerea unui acident sunt multipli, în analiza acestora plecându-se în primul rând de la factorul principal, omul. El e cel care deţine mecanismul de comandă (factorul uman este incriminat în producerea a circa 80 -90% din accidentele de circulaţie), comportamentul la volan fiind condiţionat de modul în care sunt îmbinate componentele psihologice ce participă în activitatea de conducere (atât atitudinale, cât şi aptitudinale). De altfel, literatura de specialitate menţionează faptul că într-un minut, un conducător auto ia aproximativ 80 de decizii şi execută 60 de acţiuni.
Rolul de factori secundari îl joacă mijlocul de transport (starea tehnica), condiţiile meteo, drumul şi contextul social general în care se produce şofatul. Aceştia reprezintă doar 10 – 20 % din cauzele accidentelor rutiere.
Rezultatul unui studiu recent pune gaz pe focul unei controverse veche de când …. femeile au primit dreptul de şofa. Sunt sau nu femeile mai netalentate într-ale condusului? Cercetătorii de la Universitatea din Michigan susţin în urma unui studiu că femeile sunt mai predispuse (chiar mai mult decât se aşteptau) să facă accidente la volan… cu alte femei. Studiile au avut în vedere câteva posibile scenarii după: tipul de colizune (frontală sau laterală), viteza şi unghiul de impact. S-au mai luat în calcul şi variabile precum numărul de kilometri conduşi de bărbaţi şi de femei (60% din total sunt ai bărbaţilor şi restul de 40% ai femeilor), condiţiile de drum şi abilităţile de şofat (care s-au presupus a fi egal dezvoltate la femei şi bărbaţi). Şi… surpriză! Cercetătorii implicaţi în acest studiu, Michael Sivak şi Brandon Schoettle, au observat că în 5-6 scenarii este mult mai probabil să fie implicate două femei.
Cercetătorii au mers mai departe cu studiul şi au observat că, legat de posibilitatea producerii unui accident, există “3 factori dominanţi: propriile abilităţi de şofat şi abilităţile de şofat ale celuilalt conducător, probabilitatea de a fi în locul nepotrivit la timpul nepotrivit”. Adică astre aliniate nefavorabil, după cum spuneam mai sus.
O altă concluzie a studiului, tot în defavoarea femeilor, este ca acestea sunt cel mai adesea implicate în accidente în intersecţii, iar ciocnirea maşinilor este…. perpendiculară. Mai exact, coliziunea este pe partea şoferiţei când vrea să vireze stânga sau sunt lovite în partea pasagerului din faţă când virează dreapta.
Studiul de la Universitatea din Michigan a mai generat şi câteva teorii (care menţionează şi alţi factori ce pot duce la incidente în trafic) care să explice incidenţa mai mare a accidentelor 100 % la feminin. Una din ele se bazează pe faptul că, de cele mai multe ori, femeile sunt cele care au copii mici în maşină, iar aceştia sunt un factor important de distragere a atenţiei. Altă teorie spune că femeile sunt în general mai scunde decât bărbaţii şi astfel le este mai greu să vadă dincolo de parbriz. Dar, având în vedere că multe scaune sunt reglabile pe înălţime, cât de plauzibilă şi reală să fie această explicaţie?
Alţi factori ţin de de interacţiunile sociale complexe din trafic, dar şi de psihomotricitate, după cum explică Daniela Ghiţulescu (psiholog). “După cum bine ştim, există psihologia conducătorului de autovehicule, o ramură a psihologiei aplicate. Metodele de evaluare sunt foarte importante şi se bazează pe studii şi cercetări reluate şi readaptate în funcţie de evoluţia şi modernizarea continuă a maşinilor, a condiţiilor de trafic şi a procesului general de transformare a societăţii. Cele mai recente studii pun în evidenţă faptul că femeile au un timp mai greu de reacţie şi de aproximare a timpului decât bărbaţii, precum şi faptul că acestea au dificultăţi mai mari în perceperea imaginii 3D (la nivel de reprezentare în creier) în fenomenul de rotire a obiectelor. Practica a sugerat că succesul în realizarea deprinderilor pentru condus, nu depinde univoc de totalitatea însuşirilor psihice, ci se datorează prezenţei unei anumite combinaţii de însuşiri, astfel că trăsăturile psihomotrice sunt esenţiale în combinaţie cu factorii de personalitate şi cu contextul social.”
Au existat şi alte teorii în timp, mult mai … misogine decât asta: mărimea creierului (evident, mai mică decât a bărbaţilor) este una din explicaţiile pentru care femeile sunt mai neîndemânatice la volan. Asta fără a se luă în considerare noţiuni elementare de anatomie, cum ar fi proporţiile corpului.
Totuşi, companiile de asigurări preferă femeile, pentru că ele reprezintă un risc mai mic în cazul accidentelor cu pagube mari. În plus, au existat şi alte explicaţii în timp, care susţineau incidenţa de accidente rutiere la şoferii bărbaţi este mai mare datorită numărului mai mare de kilometri pe care îi parcurg şi pentru că sunt mai grăbiţi, neatenţi şi îşi asumă riscuri mult mai uşor (nevoia de adrenalină, probabil).
În concluzie, poveştile cu femei la volan sunt mituri, răutăţi gratuite sau întâmplări din realitate?
Atenţie, femeie la volan! Ce spun cercetătorii
PUBLICAT
Sâmbătă, 27 August 2011 08:02
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 27 August 2011 08:02
SURSA
REALITATEA.NET
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan susţin în urma unui studiu că femeile sunt mai predispuse (chiar mai mult decât se aşteptau) să facă accidente la volan… cu alte femei, potrivit totb.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M