Sticle cu apă plată Saguaro continuă să fie retrase din magazinele constănţene şi potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, din verificări a reieşit că această apă are o încărcătură microbiologică de 30 de ori mai mare decât limita admisă de lege.
1.000 de litri de apă plată au fost retraşi de la vânzare din două hypermarketuri din Botoşani şi Dorohoi înainte de Revelion, scrie Cotidianul.
Firma care producea apa respectivă a constatat la un control că apa are o încărcătură biologică peste limita admisă. Numele apei este Saguaro şi este distribuită în reţeaua Lidl, în 20 de judeţe.
La Botoşani, directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) declara că "nu se poate pune problema de apă infestată", iar cazul a fost soluţionat imediat. Conducerea a mai precizat că botoşănenii care şi-au achiziţionat apă Saguaro o pot consuma, lotul afectat fiind retras din comerţ înainte de a fi vândută vreo sticlă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M