Atentat sinucigaş ieri dimineaţă la Kandahar. Trei cetăţeni străini şi cinci afgani, care lucrau pentru o firmă americană de pază şi protecţie au fost ucişi în urma atacului. Potrivit ministerului de interne, printre victime sunt doi americani şi un nepalez. Atentatul nu a fost deocamdată revendicat.

Este al treilea atentat comis în ultimele trei zile din Afganistan. Reprezentanţi ai companiei americane de pază, ale cărei birouri au fost vizate, au anunţat că directorul regional al firmei ar fi murit şi el în deflagraţie. Atacatorul sinucigaş şi-a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa în faţa clădirii firmei din Kandahar. Poliţiştii afgani au afirmat că angajatul nepalez nu ar fi murit, ci doar a fost rănit. În ultimele trei săptămâni, au avut loc 12 atacuri sinucigaşe, cele mai multe în sudul ţării.

Luni, şase oameni, inclusiv doi soldaţi canadieni, au fost răniţi la Kandahar, într-un atentat revendicat de talibani, iar duminică, doi civili au murit, iar peste 20 de persoane au fost rănite, printre care şi trei militari britanici. Potrivit unui raport oficial, de la începutul anului, peste 3.700 de afgani, în special insurgenţi şi civili, dar şi poliţişti şi soldaţi, au murit în lupte sau atentate. Cifra este de patru ori mai mare decît în 2005.