Atentat sângeros, în această dimineaţă, în sudul Pakistanului! Cu numai două zile înainte de vizita preşedintelui George W. Bush, două explozii au zguduit parcarea din spatele hotelului Mariott din Karachi. În deflagraţii şi-au pierdut viaţa cel puţin 2 persoane, în timp ce aproape 40 sunt grav rănite.
Poliţia din Karachi spune că explozibilii au fost ascunşi de atentatori într-o maşină care a fost abandonată pe o stradă din imediata apropiere a hotelului Marriott, frecventat de obicei de turişti occidentali. Cea de-a doua explozie a fost cauzată de o sacoşă lăsată tot lângă hotel. Nu se cunoaşte, însă, dacă printre răniţi se numără şi cetăţeni străini.
Una dintre victime făcea parte din personalul de securitate al hotelului, căruia maşina i se păruse suspectă şi se dusese să o verifice. Deflagraţiile au cauzat un puternic incendiu, pompierii luptându-se zeci de minute să stingă flăcările, iar geamurile hotelului Marriott şi ale tuturor clădirilor aflate pe o rază de câteva sute de metri au fost sparte de suflul extrem de puternic.
Atentatul survine la numai 6 zile după ce partidele islamice de opoziţie au organizat o zi naţională de protest faţă de publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed, care a reaprins şi ura anti-americană, dar şi cea faţă de politica de aliat al Americii, dusă de preşedintele Musharraf.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M