Fostul preşedinte al SUA George W. Bush şi-a dus soţia la un meci de baseball dintre Texas Rangers şi Chicago White Sox. Ca orice personalitate, a avut locuri într-o lojă aflată chiar la nivelul terenului, iar asta ar fi putut să-l coste.
Câţiva centimetri au lipsit ca o minge trimisă puternic de jucătorul aflat la lovire să-l lovească chiar în faţă pe Bush, la fel şi un jucător de la White Sox, A.J. Pierzynski, care încerca să prindă.
Amuzant este că în momentele de panică o femeie aflată în lojă, care stătea chiar lângă Laura Bush, s-a repezit părând că intenţiona să-l apere cu propriul corp pe fostul preşedinte american, dar până la urmă s-a răzgândit şi şi-a pus mâinile în cap, încercând să se ferească.
În cele din urmă toată lumea s-a amuzat, după un schimb de replici între Pierzynski şi George W. Bush. "I-am spus că nu mă interesează că a fost preşedinte şi că eu tot o să sar în faţa lui pentru a prinde mingea", a spus, amuzat, jucătorul de la White Sox, la finalul partidei.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M