14 civili afgani au murit şi 3 au fost răniţi într-un atentat comis în provincia Oruzgun din sudul Afganistanului. Victimele sunt, în majoritate, persoane în vârstă şi copii.

În ultimele luni, atacurile talibanilor s-au înmulţit în sudul ţării. Atentatele vizează în special militari şi vehicule ale misiunii NATO din Afganistan.

Vineri, un purtător de cuvânt al Alianţei nord-atlantice a recunoscut că bombardamentele NATO de la începutul săptămânii împotriva unor poziţii ale rebelilor din sudul Afganistanului s-au soldat cu moartea a 12 civili. Anunţul a fost urmat de un mesaj al talibanilor care au acuzat NATO de genocid şi au ameninţat că îşi vor intensifica atacurile.