Ateneul Român a devenit, miercuri seara, primul monument din România înscris oficial pe lista Patrimoniului European, după ce ministrul culturii Adrian Iorgulescu a dezvelit o plachetă aflată pe zidul clădirii pe care sunt înscrise cuvintele "Patrimoniu European".
La manifestarea de miercuri seara, prilejuită de sărbătorirea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, care a pus bazele Uniunii Europene (UE), pe 25 martie, au fost prezenţi, printre alţii, ambasadorii Franţei, Germaniei, Italiei sau Olandei, dar şi politicieni, printre care, Ion Iliescu sau Varujan Vosganian şi oameni de cultură ca Neagu Djuvara.
În următoarele luni vor fi amplasate plachete care să marcheze înscrierea în lista Patrimoniului European şi la Calea Eroilor, creată de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, Palatul Cantacuzino din Bucureşti, care găzduieşte Muzeul Naţional "George Enescu" şi Cetatea Histria. "România e campionă la numărul de monumente incluse în patrimoniul european", a spus, miercuri, ministrul culturii.
Patrimoniul European nu include numai monumente istorice ci şi locuri care au o însemnătate istorică, politică şi culturală, care constituie un martor al istoriei Europei şi care au o semnificaţie deosebită pentru statele membre UE.
Printre monumentele înscrise în Patrimoniul European se numără abaţia de la Cluny, casa în care s-a născut unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii, Robert Schuman, curtea de onoare a Palatului Papilor de la Avignon (Franţa), Acropole din Grecia, casa lui Goethe din Frankfurt (Germania) şi biserica memorială Sf. Duh de la Javorca, din Slovenia.
Foto: NewsIn




Ateneul Român, primul monument românesc din Patrimoniul European
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- "Floriile cu bucurie", la Muzeul Satului
- Situri naturale din Madagascar, China şi Coreea, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO
- Băsescu anunţă înfiinţarea unei Comisii prezidenţiale pentru conservarea patrimoniului
Comentariile cititorilor
| Toate comentariile
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
A început cea de-a 61-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes - GALERIE FOTO
Vineri, 16 Mai 2008 00:06Anul acesta în competiţia pentru marele premiu al Festivalului de la Cannes s-au înscris 22 de pelicule. Regizorul brazilian Fernando Meirelles, favorit la Palme D'Or, este cel care va deschide...

Harem6, Alexandru Rădvan şi Sorin Tara prezintă "Ultima tentaţie" la galeria Anaid
Astazi, ora 00:19Expoziţia de instalaţie, obiect, grafică, desen, proiecţii video şi fotografie "Ultima tentaţie" face parte din proiectul "Antagonism cerebral", al Dianei Dochia de la Anaid...

O donaţie de cărţi din România pentru R. Moldova a fost reţinută la vama Leuşeni
Vineri, 16 Mai 2008 04:47Potrivit agenţiei moldovene de presă, este vorba de o donaţie de 4.000 de volume, în valoare de circa 2.000 de euro. Lotul de cărţi, care, potrivit autorităţilor raionului Călăraşi, avea...

Mihai Ignat este câştigătorul Concursului de Comedie Românească
Astazi, ora 05:36Tânărul dramaturg Mihai Ignat, laureat al premiului UNITER pentru Cea mai bună piesă românească din 2007, "Meserii şi fundături", a luat Premiul I la Concursul de Comedie...

Festivalul Comediei Româneşti prezintă în premieră spectacole într-o secţiune Off
Joi, 15 Mai 2008 07:58Festivalul Comediei Româneşti, FestCO 2008, secţiunea naţională, care se va desfăşura între 17 şi 24 mai la Bucureşti, introduce anul acesta, în ediţia a VI-a, o secţiune Off, în care...

Harry Tavitian susţine vineri un recital la Muzeul Satului
Astazi, ora 05:39Pianistul de jazz Harry Tavitian susţine vineri un recital la Muzeul Satului din Bucureşti, eveniment inclus în seria de manifestări dedicate sărbătoririi a 72 de ani de la inaugurarea...


Cele mai importante stiri
Copii maltraţi şi neglijaţi de părinţi - Care ar fi cel mai bun ajutor pentru ei?
Astazi, ora 10:49Cinci fraţi din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, lăsaţi la voia întâmplării de părinţi, au ajuns într-un centru de îngrijire după ce autorităţile au aflat că trăiau într-o...

Examenul de bacalaureat este contestat de profesori - Cum comentaţi această situaţie?
Astazi, ora 10:23Profesorii acuză că elevii sunt obligaţi în felul acesta să facă diferite compuneri pe texte fără valoare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că subiectele respectă programa...

În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu?
Astazi, ora 09:27Pe ruta celor 12 muzee din Bucureşti incluse în circuitul Nopţii Muzeelor va funcţiona o linie specială de autobuz pentru a facilita accesul vizitatorilor. Pentru cea de-a patra ediţie a...

- Kylie Minogue concertează astăzi la Bucureşti
- Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
- Curtea de Conturi: Adriean Videanu a prejudiciat bugetul Primăriei Generale
- Comunitatea chineză din România adună fonduri pentru sinistraţi
Cele mai recente stiri
O persoană a murit şi alte două sunt rănite după ce remorca în care se aflau s-a răsturnat
Astazi, ora 10:26Ovidiu Costea, purtător de cuvânt la ISU Alba a declarat că platforma transporta palieri pentru vie. Opt dintre oamenii care se aflau în remorcă au sărit pentru a-şi salva viaţa. Cei doi...

Copii maltraţi şi neglijaţi de părinţi - Care ar fi cel mai bun ajutor pentru ei?
Astazi, ora 10:49Cinci fraţi din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, lăsaţi la voia întâmplării de părinţi, au ajuns într-un centru de îngrijire după ce autorităţile au aflat că trăiau într-o...

Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 10:29Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

- 15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
- Examenul de bacalaureat este contestat de profesori - Cum comentaţi această situaţie?
- Comunitatea chineză din România adună fonduri pentru sinistraţi
- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
Cele mai CITITE
- Cotidianul: Gabriel Liiceanu scrie "Din nou despre lichele" - Cum comentaţi? (4539)
- S-a lansat Realitatea TV Braşov (3371)
- Colea Răutu a fost înmormântat vineri, la cimitirul Bellu (3270)
- În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu? (2200)
- A început cea de-a 61-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes - GALERIE FOTO (1625)

Cele mai VOTATE
- Teatre din Franţa şi Anglia participă la Festivalul Comediei Româneşti (3,96/5)
- Sergiu Nicolaescu a lansat cel de-al şaselea episod din seria poliţistă "Comisarul Moldovan" (3,92/5)
- O donaţie de cărţi din România pentru R. Moldova a fost reţinută la vama Leuşeni (3,88/5)
- Actriţa Maia Morgenstern a fost numită ambasador al fundaţiei "CliniClowns" România (3,84/5)
- Andrei Gheorghe "adoptă" emigranţi români (3,8/5)

Cele mai COMENTATE
- Cotidianul: Gabriel Liiceanu scrie "Din nou despre lichele" - Cum comentaţi? (75)
- S-a lansat Realitatea TV Braşov (15)
- Cristian Tudor Popescu şi Emil Hurezeanu revin cu Cap şi Pajură la Realitatea TV (14)
- Colea Răutu a fost înmormântat vineri, la cimitirul Bellu (11)
- În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu? (4)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 10:52
Paritate: 1 EUR = 1,5487 USD
| 1 EUR | 3,6573 RON |
| 1 USD | 2,3615 RON |
| 1 GBP | 4,603 RON |
| 1 CHF | 2,2415 RON |
| 100 HUF | 1,4706 RON |
| 100 JPY | 2,2571 RON |
| 1 BGN | 1,8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








