Suspectul a fost reţinut de procurori/FOTO: RTV / FOTO: RTV

Purtătorul de cuvânt al instanţei, Corina Vâlcu, a declarat că suspectul a făcut recurs la măsura decisă de judecători.

Acesta locuia în comuna Ţigănaşi, la 20 de kilometri de Iaşi, a declarat primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita.

"Bărbatul înţepa femeile în coapse, cu un cuţit care avea o lamă de aproximativ patru centimetri", a declarat un reprezentant al IPJ Iaşi. Marea majoritate a victimelor erau studente, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

275 de poliţiştii au fost mobilizaţi în acţiunea de prindere a bărbatului. Acesta a fost prins, miercuri, după ce a agresat o tânără, în zona Copou. Bărbatul a fost prins în mai puţin de 24 de ore de la momentul în care poliţia a primit prima sesizare.

Agresiunile au început, marţi după-amiază, în zona Podu Roş. Suspectul a fost reţinut de o echipă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm. "Bărbatul a fost prins în flagrant în momentul în care a agresat o elevă folosind acelaşi mod de operare, mai exact a acostat victima şi cu un obiect ascuţit i-a provocat leziuni în zona fesieră", au declarat pentru NewsIn reprezentanţii poliţiei ieşene.

"S-a început urmărirea penală pentru tulburare a liniştii publice, ultraj contra bunelor moravuri, pentru infracţiunea de lipsire de libertate şi pentru portul fără drept al cuţitului. Învinuitul nu recunoaşte săvârşirea acestor fapte. Există 16 plângeri împotriva acestuia", a declarat avocatul suspectului, Carmen Codreanu..

Anchetatorii au spus că şase dintre victime l-au recunoscut. În plus, există înregistrări de la trei camere video din oraş, care surprind momentele în care individul ataca.

Citeşte şi 16 femei au fost înjunghiate în plină stradă, la Iaşi