A început distracţia pentru atacatorii care încearcă să descopere vulnerabilităţi ale dispozitivului iPhone şi deja au început să aibă succes. La mai puţin de 72 de ore de la lansare, cercetătorii au raportat cel puţin o vulnerabilitate care ar oferi posibilitatea unui atacator să preia parţial controlul asupra dispozitivului, după ce hacker-ii spun că au descoperit parolele ascunse în soft-ul folosit de Apple, prin care se poate accesa sistemul.
Cea mai importantă vulnerabilitate, raportată de Errata Security, este regăsită în browser-ul Safari de pe iPhone. Prin efectuarea de buffer overflow, un atacator poate prelua controlul asupra browser-ului şi poate rula cod pe dispozitiv, susţine Robert Graham, CEO la Errata.
Aceasta este doar una dintre vulnerabilităţile Safari, pe care cercetătorii de la Errata le-au descoperit la numai câteva ore de la lansarea unei versiuni beta pentru utilizatorii de Windows ai aplicaţiei. Apple s-a mişcat repede şi a remediat o parte dintre aceste probleme, dar nu pe toate.
foto: theregister.co.uk
Tot Erata a atras atenţia asupra unei probleme legată de funcţiile Bluetooth, care ar putea permite blocarea întregului sistem. Reprezentanţii Apple nu au vrut să facă niciun comentariu pe acest subiect.
Atacatorii dezvăluie vulnerabilităţile iPhone
Marti, 03 Iulie 2007 19:32
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: CHIP
Pe aceeasi tema
- România mai aşteaptă lansarea iPhone
Joi, 05 Iulie 2007 16:25
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din IT & Ştiinţă
- Utilizatorii de Gmail nu vor putea trimite e-mailuri dacă sunt beţi (9750)
- Imagine inedită cu Calea Lactee surprinsă dintr-o peşteră din SUA - FOTO (7413)
- Super armele din Command & Conquer: Red Alert 3, dezvăluite de EA într-un nou trailer - VEZI VIDEO (5730)
- Cercetătorii japonezi au creat robotul-fetiţă (5052)
- Un analgezic de opt ori mai puternic decât morfina a fost descoperit în SUA (4980)
Cele mai VOTATE din IT & Ştiinţă
- Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat fostului negociator al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari (3,92/5)
- Imagine inedită cu Calea Lactee surprinsă dintr-o peşteră din SUA - FOTO (3,88/5)
- BenQ lansează două monitoare cu ecran wide, ajustabil pe verticală (3,76/5)
- Cerinţele de sistem pentru Fallout 3, anunţate (3,68/5)
- Starcraft 2 va fi trilogie (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din IT & Ştiinţă
- Utilizatorii de Gmail nu vor putea trimite e-mailuri dacă sunt beţi (18)
- Retrospectiva Nobel: Marile descoperiri ştiinţifice ale secolelor al XX-lea şi al XXI-lea (17)
- Starcraft 2 va fi trilogie (10)
- Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat fostului negociator al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari (8)
- Un analgezic de opt ori mai puternic decât morfina a fost descoperit în SUA (8)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare
Astazi, ora 21:09Pentru mulţi demnitari, restrângerea dreptului de a face parte din consilii de administraţie, precum şi limitele impuse salariilor, le vor aduce pierderi importante în buget. Realitatea TV a făcut un top al primilor cinci demnitari...
- Şefii agenţiilor guvernamentale nu pot avea salarii mai mari decât secretarii de stat, a decis Guvernul
- Ion Iliescu nu este urmărit penal pentru Mineriada din '90, potrivit Parchetului. Cum comentaţi?
- Şefii de la ANRE sunt acţionari la firmele pe care sunt plătiţi să le controleze
- Şefii societăţilor Transelectrica şi Hidroelectrica câştigă într-o lună cât un om obişnuit adună într-un an
- Guvernul a triplat prin ordonanţă de urgenţă salariile directorilor din companiile de stat
- Academia Caţavencu dă în judecată Parlamentul pentru subminarea economiei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Academia Caţavencu dă în judecată Parlamentul pentru subminarea economiei
- Românca Irina Lăzăreanu, noua imagine a casei de bijuterii Tiffany
- Doi pescari arădeni au prins un somn de 50 de kilograme
- Consumul de alcool duce la micşorarea creierului
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare
- Cristian Cioacă la o nouă rundă de audieri în cazul dispariţiei Elodiei Ghinescu
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 23 °C | 22 °C |
| Bacău | 22 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 20 °C | 22 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7685 RON |
| 1 USD | 2,7714 RON |
| 1 GBP | 4,7733 RON |
| 1 CHF | 2,4486 RON |
| 100 HUF | 1,4787 RON |
| 100 JPY | 2,7577 RON |
| 1 BGN | 1,9268 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










