Atac terorist la o bază militară din Pakistan, unde au fost auzite explozii şi focuri de armă. Martori oculari spun baza este învăluită de fum negru.
Un oficial al poliţiei, citat de Reuters, a spus că atacatorii s-au aflat în interiorul bazei din Karachi, luptându-se cu personalul. Oficialii au declarat că în interiorul bazei s-au aflat între 15 şi 20 de atacatori. Opt explozii au fost raportate de la baza.
Trei hangare în care se aflau aeronave au fost lovite, existând daune.
Un oficial a declarat că patru oameni au fost ucişi şi cinci au fost răniţi în raidul din Karachi. Mai multe ambulanţe au ajuns imediat la faţa locului, pentru a ridica răniţii.
Prim-ministrul Yusuf Raza Gilani a condamnat atacul terorist de la baza navala.
Militanţii pakistanezi declaraseră anterior că vor răzbuna moartea lui Osama bin Laden de către forţele speciale americane, la 2 mai, şi au efectuat mai multe atacuri de atunci.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M