Astronauţii NASA ar putea coloniza planeta Marte
NASA şi Agenţia Europeană Spaţială plănuiesc să trimită în spaţiu o misiune pe Marte în 2030 sau 2040. Astronauţii care vor ajunge pe Planeta Roşie trebui sa fie pregătiţi să-şi petreacă întreaga viaţă acolo.
Într-un interviu acordat AFP, astronautul Buzz Aldrin, al doilea om care a păsit pe Lună, a declarat că Planeta Roşie oferă de departe un potenţial de locuire mai mare decât Luna. Prin ceea ce pare a fi un rezervor uriaş de apă îngheţată, Marte "se apropie de condiţiile de locuire terestre, mult mai bune decât de pe Lună sau din oricare alt loc", a spus Aldrin.
Astronauţii Buzz Aldrin, Neil Armstrong şi Michale Collins au parcurs distanţa până la Lună, aproape 380.000 de kilometri, în opt zile. Distanţa dintre Marte şi Pământ variază între 55 de milioane şi 400 de milioane de kilometri şi chiar dacă planetele s-ar afla într-o poziţie favorabilă, o călătorie către Marte ar dura circa un an şi jumătate.
Astronauţilor care vor ajunge pe Marte, li s-ar putea alătura şi alţii, formând în cele din urmă o colonie de 30 de oameni. "Ei trebuie să plece acolo cu gândul că sunt nişte pionieri şi că nu ar avea rost să fie trimişi acolo ca să stea o perioadă scurtă, dupa care să se întoarcă. Cei ce vor pleca nu se vor întoarce cel puţin câţiva ani", a declarat Aldrin.
Mai mulţi oameni de ştiinţă au precizat că este o pierdere de bani să trimiţi oameni pe Marte şi atrage atenţia asupra riscurilor psihologice şi fizice la care vor fi supuşi astronauţii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback


Astronauţii NASA ar putea coloniza planeta Marte