Doi dintre astronauţii de pe naveta Endeavour au ieşit în spaţiu pentru a treia şi ultima oară în timpul acestei misiuni. Speciliştii de la NASA trebuie însă să hotărască dacă neste nevoie ca naveta să fie reparată înainte de întoarcerea pe Pământ.
Între timp astronauţii au participat şi la o conferinţă de presă de la bordul Staţiei Spaţiale internaţionale. Conferinţa de presă a durat 25 de minute, în cursul cărora profesoara astronaut Barbara Morgan a transformat vehiculul orbital într-o adevărată sală de clasă.
Profesoara le-a împărtăşit elevilor săi, aflaţi la Centrul Discovery din Boise, statul Idaho, impresiile despre viaţa petrecută în spaţiu.
"Este extraordinar, este mai zgomotos decât mă aşteptam. Şi nici nu am tremurat aşa cum credeam la început că voi face. Dar se simte forţa de propulsie şi asta permanent. Abia când se opreşte motorul principal, simţi că devine un pic mai dificil să respiri. Şi apoi, imediat ce s-au oprit motoarele principale, poţi să te arunci înainte şi dacă nu eşti legat de ceva, poţi pluti în voie. Senzaţia de plutire se simte de la început", a descris Barbara Morgan senzaţiile pe care le-a simţit în spaţiu.
Copii şi-au exprimat curiozitatea în legătură cu activităţile care pot fi desfăşurate în spaţiu. Barbara a făcut o demonstraţie practică pentru a răspunde întrebării unui elev privind ingerarea lichidelor în impoderabilitate. Au urmat bineînţeles şi întrebările legate defecţiunea suferită de plăcuţele scutului termic la decolare. Comandantul navetei, Scott Kelly, a ţinut să dea asigurări că acestea nu constituie o problemă majoră.
"Sunt liniştit. Părerea mea este că această defecţiune a plăcuţelor scutului termic nu constituie o ameninţare pentru securitatea echipajului. Continuăm să analizăm această problemă şi s-ar putea să decidem să o reparăm dar nu îmi fac griji privind siguranţa noastră", a spus acesta.
Duminică, astronautul american Richard Mastracchio şi colegul său canadian Dafydd Williams au desfăşurat braţul robotizat al navei, echipat cu un laser pentru a evalua pagubele produse scutului termic. Imaginea tridimensională obţinută a scos în evidenţă fisura de opt centimetri care trece prin stratul de ceramică fină care protejează naveta de temperaturile excesive la reintrarea în atmosferă. Acestea pot atinge 1.000 de grade Celsius.
Fisura a fost provocată de bucăţi de spumă izolantă detaşate de pe rezervorul de carburant al navetei la un minut de la decolare. Specialiştii de baza NASA din Florida tratează cu toată seriozitatea această defecţiune pentru că un incident similar, neluat în seamă la timp, a dus la tragedia navetei Columbia la 1 februarie 2003.
Astronauţii de pe Endeavour au ţinut o lecţie de astronomie
PUBLICAT
Miercuri, 15 August 2007 15:44
ACTUALIZAT
Miercuri, 15 August 2007 15:44
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M