Autoritatea de Sănătate publică a finalizat ancheta în acest caz. Directoarea instituţiei, Rocsana Marinescu, a declarat că asistentele au comis un abuz grav în acest caz. Ea a mai spus că, dacă un asemenea caz se va repeta, persoanele găsite vinovate, nu vor mai scăpa doar cu sancţiuni, ci îşi vor pierde definitiv posturile.
Asistentele care l-au legat pe copil de pat nu au ieşit însă din vizorul autorităţilor. Astfel, de la ASP Argeş cazul va fi preluat de Poliţia Municipală, secţia de cercetări penale.
Ancheta în cazul copilului a început după ce un ziar local a publicat fotografiile unui copil, legat de pat în spitalul de pediatrie.
Băieţelul avea în jurul brâului o bandă de tifon, legată de grilajul patului.
Copilul fusese internat cu pneumonie, fiind adus de la un centru de îngrijiri speciale.
Conducerea spitalului a declanşat atunci o anchetă, iar asistentele care l-au îngrijit au declarat că micuţul a fost legat pentru a fi protejat şi că acesta putea să se mişte liber în pătuţ.








