Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bistriţa-Năsăud, procurorul Angela Sângeorzan, a declarat, miercuri, că
este neapărat nevoie de un certificat eliberat de institut, o probă
necesară într-un dosar în care acuzaţia este "omor deosebit de grav".
În mod normal, din cauza supraaglomerării, Institutul "Mina Minovici"
programează cererile procurorilor în circa două-trei luni, dar în
situaţia de faţă s-a acţionat în regim de urgenţă. "Procurorul de caz
se grăbeşte să adune toate probele, să stea de vorbă amănunţit cu toate
părţile, în aşa fel încât probatoriul să fie foarte bine făcut şi să o
putem trimite în judecată", a declarat Angela Sângeorzan.
Marcela Făgărăşan este în prezent în arestul Inspectoratului Judeţean
de Poliţie Bistriţa-Năsăud, după ce a primit mandat din partea
judecătorilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru omor deosebit de
grav. Ea a fost arestată preventiv, vineri, după ce un copil în vârstă
de patru ani pe care îl avea în îngrijire a murit, iar medicii legişti
au constatat că micuţul a fost maltratat, fiind ars cu ţigara, având o
ureche tăiată şi organele genitale secţionate.
În timpul anchetei, femeia a mărturisit că l-ar fi maltratat pe băiat
fiindcă acesta era rom. Ea ar fi vrut să se răzbune pe fiica ei de 19
ani care trăia în concubinaj cu un rom. "Acest lucru (că fiica ei era
într-o relaţie de concubinaj cu un cetăţean rom - n.r) a creat o stare
puternică de nervozitate inculpatei, care, începând din urmă cu trei
luni de zile, s-a răzbunat în aceste condiţii şi pe minorul de etnie
romă", a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, procurorul Angela
Sângeorzan, precizând că femeia ştia ce etnie are băiatul chiar atunci
când l-a luat în îngrijire.
În urma expertizei medico-legale, s-a constatat că băiatul avea
traumatism cranio-cerebral acut, contuzie cerebrală şi hematom
subdural, leziuni cu vechimi diferite, urme
ale lovirii cu corp tăietor-înţepător (foarfece), zgâriere cu unghile,
arsuri de ţigară, unele leziuni fiind neglijate şi suprainfectate cu
inducerea unei stări septice. În plus, legiştii care au examinat
cadavrul au constatat că micuţul avea detaşate parţial bucăţi din lobul
urechii, penis şi scrot.
1 EUR= 4.2817 RON 
Feedback



















