"Doctorul Dorin Roşca, medic primar chirurgie şi ortopedie, a cerut să fie adus din salon un pacient, pentru o operaţie de apendicită, iar asistenta de anestezie la secţia de chirugie II, Aurora Ştefan, a adus un copil care trebuia externat. A fost norocul copilului că medicul l-a recunoscut şi i-a atras atenţia asistentei că îi adusese un alt pacient, care nicidecum nu trebuia operat", susţin sursele citate.
Contactat telefonic vivazi de acest caz, medicul Dorin Roşca a afirmat că, pentru a-şi spune punctul de vedere, trebuie să se consulte mai întâi cu asistenta de anestezie. "Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat. Am zeci de operaţii pe zi, iar copiii se pot încurca foarte uşor. Oricum, astfel de situaţii nu sunt ieşite din comun, pentru că este vorba despre copii, iar aceştia plâng, se sperie şi nu cooperează cu medicii şi asistentele", a spus dr. Roşca.
Medicul a sugerat că o parte din vină pentru confuziile de pacienţi aparţine părinţilor. "Mamele copiilor nu stau în saloane. Ba pleacă să bea cafea, ba se întâlnesc cu cineva, ba sunt stresate şi, când vine asistenta să ia copilul la operaţie, nu are cu cine să discute dacă pacientul începe să plângă", a mai afirmat dr. Roşca.
Conducerea spitalului "Grigore Alexandrescu" afirmă că asistenta Aurora
Ştefan nu a încurcat, din nou, pacienţii, întrucât ea "nu mai intră în
niciun fel în contact cu circuitul operator", deşi medicul chirurg
Dorin Roşca a confirmat că a colaborat cu aceasta.
Într-un comunicat de presă, managerul spitalului, Coriolan
Ulmeanu, spune că Aurora Ştefan nu mai lucrează ca asistentă de sală,
fiind mutată disciplinar din Secţia Chirurgie II - Sala de Operaţie în
Departamentul ATI.
Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali din Bucureşti, Gheorghe Georgescu, spune că va ancheta activitatea asistentei de anestezie din Spitalul "Grigore Alexandrescu", întrucât în atribuţiile profesiei pe care aceasta o desfăşoară nu intră aducerea pacienţilor de la salon în sala de operaţie.
Pe 19 martie, în aceeaşi unitate sanitară, un copil de nouă ani a fost operat de apendicită, din cauza neatenţiei echipei medicale, deşi se afla la spital pentru un examen cistoscopic.













