Internazionale Milano, cu Cristian Chivu integralist, a pierdut, aseară, Supercupa Italiei, în faţa lui AS Roma, scor 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat de De Rossi, din lovitură de pedeapsă, informează "Gazzetta dello Sport".

De Rossi a marcat singurul gol al întâlnirii din lovitură de pedeapsă, acordată pentru un fault în careu al lui Burdisso asupra lui Totti. Simone Perrotta a fost eliminat în minutul 28, în momentul în care se pregătea să îl înlocuiască pe accidentatul Taddei.

"Am făcut câteva greşeli şi ne-au fost fatale. Trebuie să ne îmbunătăţim jocul. Cred că ne-a lipsit prospeţimea", a declarat Cristi Chivu, care a fost fluierat de fanii Romei la începutul partidei.

Acesta a fost primul meci oficial al lui Cristian Chivu în tricoul lui Internazionale Milano.