SPORT »
Arthuro: "Nu ştiam multe despre România, dar am venit aici ca să joc în Liga Campionilor"
12 iul 2008, 22:43 |
Actualizat Duminică, 13 Iulie 2008 01:28
Atacantul Stelei, Arthuro, a declarat sâmbătă că nu cunoştea foarte multe lucruri despre fotbalul românesc, dar faptul că ar avea posibilitatea să evolueze în Liga Campionilor cu gruparea din Ghencea l-a făcut să semneze cu trupa conduşă de Marius Lăcătuş, informează site-ul roş-albaştrilor.
Arthuro a dezvăluit că nu are probleme cu tehnicianul Marius Lăcătuş: "Mă înţeleg foarte bine cu antrenorul, vorbim mult, iar el îmi explică foarte multe lucruri despre jocul Stelei şi despre atribuţiile mele în teren". Atacantul portughez a afirmat că şi-a ales tricoul cu numărul 11, pentru că era disponibil, dar şi pentru că este unul dintre numerele favorite ale mamei sale.
Fotbalistul a mai spus că următorul sezon al Ligii I va fi unul interesant şi crede că echipele vor pune cel mai mult accent pe faza defensivă: "Nu cred că este dificil să joci atacant în campionatul românesc. Toate echipele se întăresc, începând cu apărarea, şi consider că va fi un campionat foarte defensiv. Sper să ne ridicăm la nivelul de joc optim şi să ne luptăm pentru titlu".
Arthuro a precizat că îşi doreşte foarte mult o calificare în Liga Campionilor, acolo unde speră ca steliştii să aibă un parcurs cât mai lung: "Dacă ne calificăm în Liga Campionilor, sper să avem un parcurs cât mai lung. Nu îţi poţi alege adversarii cu care vei evolua, dar consider că orice echipă care evoluează în Liga Campionilor este mare. Sper ca noi să jucăm la un nivel cât mai înalt şi să arătăm un fotbal de calitate".
Arthuro a fost cumpărat de Steaua de la clubul spaniol Deportivo Alaves. Atacantul sud-american va împlini 26 de ani la 27 august, are 1,90 metri şi a jucat în sezonul trecut, sub formă de împrumut, la gruparea spaniolă de ligă secundă Cordoba. Arthuro a mai activat la Middlesbrough, Racing Santander şi Sporting Gijon.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

