În sezonul trecut de Champions League, Steaua aducea la Bucureşti cea mai titrată formaţie din istoria fotbalului mondial, Real Madrid. Aseară, în Ghencea a venit Arsenal Londra, cel mai profitabil club de fotbal al momentului.
Arsenal joacă fotbal din 1886, adică cu 61 de ani înainte de înfiinţarea Stelei. Iniţial s-a numit "Dial Square", iar până la denumirea de astăzi pe sigla clubului au mai fost trecut alte două nume: "Royal Arsenal" şi "Woolwich Arsenal".
Tunarii au promovat pentru prima oară în Premier League în 1904, iar de atunci au câştigat titlul de 13 ori, ultima oară în sezonul 2003-2004. De 10 câştigători ai Cupei Angliei şi de ori ai Cupei Ligii, Arsenal este prima echipă londoneză ce a ajuns în finala Champions League, în 2006. Au pierdut-o însă cu 2-1 în faţa Barcelonei.
Considerat al treilea club ca importanţă din Anglia, după Manchester United şi Liverpool, Arsenal nu are în palmares decât un singur trofeu european, Cupa Cupelor, câştigat în 1994.
Din 2006, tunarii îşi dispută meciurile de acasă pe "Emirates Stadium", o arenă cu 60.000 de locuri. Arena a preluat numele sponsorului echipei, compania aviatică "Emirates" şi se va numi astfel cel puţin până la finalul anului 2012.
De altfel, în acest an Arsenal a devenit cel profitabil club de fotbal din lume. Are cel mai bănos contract de sponsorizare din istoria fotbalului englez. Nu mai puţin de 100 de milioane de lire sterline primesc anual londonezii pentru a purta pe tricouri sigla companiei. Valoarea clubului a fost cotată în martie 2007 de către revista Forbes la 495 de milioane de lire sterline.
Arsene Wenger este manager la Arsenal din 1996, fiind al doilea ca vechime în Anglia, după Sir Alex Ferguson, de la Manchester United.
Arsenal Londra, fotbal din 1866
Luni, 01 Octombrie 2007 14:36
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Liga Campionilor: S-a decis componenţa grupelor. Steaua va juca cu Arsenal, Sevilla/AEK şi Slavia Praga
Joi, 30 August 2007 16:01 - Arsene Wenger: Vreau să câştig Liga Campionilor cu Arsenal
Duminica, 16 Septembrie 2007 15:22 - Alisher Usmanov a ajuns al doilea investitor al lui Arsenal
Marti, 18 Septembrie 2007 16:13 - Arsenal are profituri mai mari cu 46 la sută, după ce s-a mutat pe "Emirates Stadium"
Luni, 24 Septembrie 2007 17:01 - Gigi Becali: Vreau să fiu atacat tot timpul, ca să bat pe Arsenal
Marti, 25 Septembrie 2007 17:12 - Terje Hauge va arbitra partida Steaua - Arsenal de astăzi, din Liga Campionilor
Luni, 01 Octombrie 2007 09:23 - 1.400 de fani ai lui Arsenal vor fi prezenţi pe Ghencea, pentru partida cu Steaua
Luni, 01 Octombrie 2007 16:20 - Lotul lui Arsenal Londra pentru partida cu Steaua, din Liga Campionilor
Luni, 01 Octombrie 2007 17:54 - Neaga: O să jucăm de la egal la egal cu Arsenal
Luni, 01 Octombrie 2007 18:54 - Steaua a vândut doar 10.800 de bilete pentru meciul cu Arsenal
Luni, 01 Octombrie 2007 21:35
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
The Sun: Tottenham are cel mai prost început de sezon din 1912, an în care s-a scufundat Titanicul
Marti, 07 Octombrie 2008 22:00Gluma zilei în fotbal vine din Anglia! Tottenham are cel mai prost început de sezon din 1912, an în care s-a scufundat Titanicul, a titrat tabloidul The Sun. Şi în România avem Titanicul nostru. Rapidul lui Taher şi Copos nu a mai...
Formula 1: Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc sezonul viitor
Astazi, ora 05:49Calendarul oficial al sezonului 2009 din Formula 1 a fost aprobat marţi, iar Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc, fiind înlocuit de cursa de la Abu Dhabi, care care va găzdui în premieră un premiu de Formula 1, informează...
Steliştii se tem cel mai mult de rivalii de la Dinamo în lupta pentru titlu
Marti, 07 Octombrie 2008 21:08Şefii Stelei sunt mulţumiţi de evoluţia echipei lui Marius Lăcătuş în primele 10 etape ale Ligii I. Chiar dacă Gigi Becali se teme cel mai mult de CFR Cluj, preşedintele Argăseală o vede pe Dinamo principala contracandidată...
Mircea Lucescu este convins că România va face o partidă bună cu Franţa
Marti, 07 Octombrie 2008 18:50Uitat de fiecare dată de Mircea Sandu când naţionala o ducea greu, Mircea Lucescu dă aripi tricolorilor înaintea jocului cu Franţa. Nu vom pierde, iar un egal este binevenit!, spune antrenorul lui Şahtior. Lucescu cel mare îi...
Marian Iancu cere DNA anchetarea depunctării fostei sale echipe
Astazi, ora 05:53Războiul dintre Marian Iancu şi italianul Claudio Zambon nu s-a încheiat. Fostul patron al lui FC Timişoara a fost marţi la sediul DNA şi a pus pe masa procurorilor mai multe documente în sprijinul acuzaţiilor de fraudă pe care...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (3203)
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (2065)
- Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol senzaţional în Inter - Bologna 2-1 - VIDEO (913)
- Cupa UEFA: Componenţa celor 8 grupe (846)
- Ioan Andone: "Şi dacă aş vrea să antrenez Rapidul, tot nu am voie" (455)
Cele mai VOTATE din Sport
- Lăcătuş va participa la un meci caritabil, alături de nume grele precum Baggio, Şevcenko, Van Basten sau Ronaldinho (3.96/5)
- Formula 1: Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc sezonul viitor (3.88/5)
- Marian Iancu cere DNA anchetarea depunctării fostei sale echipe (3.88/5)
- Colţescu: Nu am nicio problemă, poate au cei care au chemat poliţia şi salvarea (3.88/5)
- Alexandru Tudor va arbitra partida Irlanda-Cipru, din preliminariile CM 2010 (3.88/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Cristi Chivu: Vreau să asist la naştere, dar Adelina nu mă prea lasă. VEZI INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE (19)
- Liga I: Rezultatele şi cronicile partidelor din etapa a 10-a (2)
- Formula 1: Marele Premiu al Canadei nu va mai avea loc sezonul viitor (1)
- Rednic, despre Trombetta: "Italianul 'vero' a început şi el să vorbească" (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:05Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
- Mihai Mălaimare: Straniu!
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











