Foto: www.arsenal.com
Clubul Arsenal a anunţat că a comandat o statuie din bronz care să îl reprezinte pe antrenorul Arsene Wenger, bustul tehnicianului francez urmând să fie amplasat la stadionul Fly Emirates, anunţă site-ul oficial al clubului.

O replică a bustului a fost dezvelită astăzi înaintea Adunării Generale a Acţionarilor clubului londonez. Statuia, care va fi realizată de renumitul artist plastic Etienne Millner, va fi gata la sfârşitul anului.

"Suntem fericiţi să anunţăm că am contractat realizarea unui bust al lui Arsene Wenger, statuie ce urmează să fie amplasată într-un loc de onoare la stadionul Fly Emirates. Bustul este o recunoaştere a muncii fantastice pe care a depus-o Arsene la acest club. De când ni s-a alăturat, în 1996, Wenger a câştigat şapte trofee majore cu Arsenal şi a revoluţionat acest club, nu doar prin fotbalul spectaculos pe care echipa îl practică, ci şi prin contribuţia sa la realizarea Stadionului Fly Emirates şi a centrului de antrenament London Colney. Recent, am anunţat că Arsene a semnat prelungirea contractului cu Arsenal până în 2011, fapt ce îl face cel mai longeviv antrenor din istoria clubului", a declarat preşedintele lui Arsenal, Peter Hill-Wood.

Bustul lui Wenger se va alătura celor ale lui Herbert Chapman (ex-manager), Denis Hill-Wood (fost preşedinte) şi Claude Waterlow Ferrier (arhitectul stadionului Highbury), toate trei urmând să fie mutate de pe Highbury pe noul stadion.

Arsene Wenger este cel mai longeviv şi cel mai titrat antrenor pe care l-a avut Arsenal Londra, echipă pe care a preluat-o în septembrie 1996.