Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

ARR şi RAR au găsit defecţiuni tehnice la 1.150 autovehicule ce transportau elevi

Autoritatea Rutieră Română şi Registrul Auto Român, companii aflate în coordonarea MTI, au efectuat în ultimele 2 luni o serie de acţiuni şi au depistat, din 2.268 vehicule utilizate pentru transportul elevilor, 1.150 cu defecţiuni tehnice şi 211 autovehicule cu ITP-ul expirat, a anunţat marţi MTI.

ARR şi RAR au găsit în ultimele 2 luni defecţiuni tehnice la 1.150 autovehicule ce transportau elevi
ARR şi RAR au găsit în ultimele 2 luni defecţiuni tehnice la 1.150 autovehicule ce transportau elevi / FOTO: hiexpert.ro

"În luna noiembrie, agenţiile ARR au avertizat utilizatorii vehiculelor şcolare cu privire la faptul că se interzice utilizarea microbuzelor şcolare fără a deţine documentele necesare şi obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare. Începând cu anul 2011 agenţii ARR vor organiza acţiuni de inspecţie şi control al acestor vehicule pentru a verifica îndeplinirea obligaţiilor legale", au comunicat reprezentanţii ARR.

Totodată, Registrul Auto Român (RAR) a întreprins, prin reprezentanţele sale judeţene, din data de 8 noiembrie, acţiuni pentru evaluarea stării tehnice a autovehiculelor destinate transportului de elevi, în vederea preîntâmpinării unor eventuale accidente grave al căror subiect să fie aceste autovehicule.

Până în prezent, la nivel naţional au fost verificate 2.268 de autovehicule destinate transportului de elevi, dintre care la 1.150 (50,7%) au fost depistate defecţiuni tehnice, iar 211 autovehicule (adică 9,3%) aveau ITP-ul expirat.

Acţiunile de verificare a microbuzelor şcolare vor continua şi anul viitor pentru a asigura transportul elevilor în condiţii de siguranţă, în linie cu preocupările la nivel european care vizează un trafic mai sigur şi reducerea numărului de accidente, au mai precizat reprezentanţii ARR şi RAR.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro