"Din momentul în care ne-am înscris, ştiam că orice variantă este
posibilă. Nu ştiu dacă putea fi mai rău la această tragere, dar putea
fi mai bine. Vom întâlni nişte echipe foarte bune, cu o experienţă
foarte mare în cupele europene şi vom avea numai de învăţat. Chelsea
este o echipă foarte mare şi ne va onora vizita ei la Cluj, de unde vom
avea numai de învăţat", a spus Paszanky la Sport.ro.
Finanţatorul ardelenilor crede că CFR Cluj ar fi avut mai multe şanse
de calificare dacă ar fi avut parte de grupa Stelei, cu Bayern Munchen,
Lyon şi Fiorentina. "Dacă ar fi fost să alegem punctele şi o
calificare, atunci aş alege grupa Stelei pentru că e mai accesibilă,
dar din punct de vedere al spectacolului aş rămâne cu grupa noastră.
Cred că putem lua puncte de oriunde mai ales că echipele mari vor
considera deplasarea la Cluj drept o simplă excursie", a mai afirmat
acesta.
Preşedintele campioanei, Iuliu Mureşan, susţine că elevii lui Ioan
Andone pot produce mari surprize mai ales că toate echipele puternice
şi-au dorit să cadă în grupă cu CFR. "Vor veni toţi premianţii.
Gândurile noastre de calificare erau destul de modeste încă dinainte,
dar aşa vor veni trei echipe mari, iar clujenii se vor bucura de acest
lucru. Vom încerca să facem o figură frumoasă, dar tot mai tragem
speranţa că vom termina măcar pe trei. Cred că putem lua puncte de la
Chelsea. Din ce am vorbit cu oficialii lor, cam toate echipele au vrut
să joace împotriva noastră şi a lui BATE Borisov. Vă daţi seama ce
doriţi am fost de toate echipele", a precizat şi Mureşan.
Mijlocaşul lui CFR, Alin Minteuan, nu se teme de numele adversarilor şi
spune că "vişiniii" vor lua cel puţin cinci puncte. "Este o grupă
destul de grea, dar într-o astfel de competiţie toate sunt la fel.
Contează ce vom face noi în aceste meciuri şi, oricum, primim cu
entuziasm faptul că vom întâlni astfel de echipe pentru că suntem
bucuroşi că am ajuns în grupele Ligii Campionilor. Cred că vom face
minim cinci sau şase puncte".
Campioana României, CFR Cluj, va evolua în Grupa A a Ligii Campionilor
alături de Chelsea Londra (Anglia), AS Roma (Italia) şi Bordeaux
(Franţa), în urma tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Monaco.
Arpad Paszkany: Nu ştiu dacă putea fi mai rău la tragere, dar putea fi mai bine
Joi, 28 August 2008 21:21
Ultimul update: 29 August 2008 00:08
Ultimul update: 29 August 2008 00:08
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- CFR Cluj i-a propus lui Oleg Protasov funcţia de antrenor
Duminica, 31 August 2008 15:53 - Lyon se aşteaptă la o luptă cu Fiorentina pentru calificarea în optimi
Vineri, 29 August 2008 11:50 - Ioan Andone: Sper să ne ridicăm la pretenţii
Joi, 28 August 2008 22:26 - Marius Lăcătuş: Este o grupă dificilă, dar ne jucăm şansa
Joi, 28 August 2008 21:46 - Gigi Becali: E o grupă în care putem termina pe locul 1, dar şi pe locul 4
Joi, 28 August 2008 21:18 - Liga Campionilor: Steaua în grupă cu Olympique Lyon, Bayern Munchen şi Fiorentina, iar CFR cu Chelsea, AS Roma şi Bordeaux. Cum comentaţi?
Joi, 28 August 2008 17:31 - CFR Cluj se teme
Marti, 19 August 2008 05:40 - Arpad Paszkany este împotriva stimulării financiare în fotbal
Duminica, 18 Mai 2008 11:37
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (4027)
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (3881)
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis (2641)
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă (2486)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (2194)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sport
- EXCLUSIV / Florin Prunea: Procesul cu Dragomir abia acum începe! (3,84/5)
- Cornel Buta, primul fotbalist din Liga I diagnosticat cu gripă porcină (3,84/5)
- EXCLUSIV / Suporteri stelişti evacuaţi de pe stadionul lui Fener, la ordinul lui Argăseală (3,8/5)
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis (3,76/5)
- Echipa de copii de la Burton dă lecţii de snowboard oamenilor mari (3,72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (14)
- EXCLUSIV / Suporteri stelişti evacuaţi de pe stadionul lui Fener, la ordinul lui Argăseală (7)
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie! (6)
- Borcea, Dinu Vamă şi Copos acuză dur arbitrajul de le meciul Steaua - Unirea Alba Iulia! (4)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oprescu: Daca Geoană ar ieşi preşedinte, o să-l salute cu respect, în poziţie de ghiocel, pe Vanghelie
Astazi, ora 12:54Găştile de partid conduc din umbră viaţa politică din România, reclamă candidatul indepedent la preşedinţie Sorin Oprescu. El le-a reproşat contracandidaţilor săi Traian Băsescu şi Mircea Geoană că refuză să participe...
- Geoană, către poporul PD-L: "Nemernicii dracului!". VEZI VIDEO
- Primul român care a murit din cauza gripei porcine era muncitor în Austria
- Mircea Badea răspunde parodiei lui Băsescu: Domnule preşedinte, aţi fost securist?
- CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
- Sfatul lui Isărescu către clasa politică: Nu majoraţi impozitele!
- Directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte, vine mâine la videochat-ul REALITATEA. NET LIVE
- EXCLUSIV / Florin Prunea: Procesul cu Dragomir abia acum începe!
- Maşina lui Mihai Stoichiţă a fost furată marţi noapte din faţa unui hotel din Constanţa
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- Trupul lui Gheorghe Dinică se află la Biserica Icoanei, apoi va fi depus în foaierul Teatrului Naţional
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Portarul naţionalei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu: Majoritatea care-l susţine pe Johannis a dorit un premier care să anuleze referendumul
Astazi, ora 17:53Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Brăila că majoritatea parlamentară care îl susţine pe Klaus Johannis a vrut să-l facă pe şeful statului să accepte un prim-ministru căruia partidele să-i ceară să anuleze...
- Berlusconi a adormit în timpul ceremoniei de pe 9 noiembrie de la Berlin
- Daniel Day-Lewis a băgat spaima în Sophia Loren
- Codul portocaliu de inundaţii se prelungeşte în judeţele Mehedinţi şi Dolj
- Romania`s inflation brakes at 4.3 percent in October,the minimum level of the past 2 years and three months
- Apple a devenit mai profitabil decât Nokia, după succesul înregistrat de iPhone
- Astăzi, femeile dau start dietelor pentru a fi sexy de Crăciun
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 11.11 | 12.11 |
| Timişoara | 7 °C | 13 °C |
| Arad | 7 °C | 12 °C |
| Bacău | 12 °C | 9 °C |
| Braşov | 8 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 12 °C |
| Constanţa | 12 °C | 9 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,5036 USD
| 1 EUR | 4,2952 RON |
| 1 USD | 2,8566 RON |
| 1 GBP | 4,7608 RON |
| 1 CHF | 2,8445 RON |
| 100 HUF | 1,5951 RON |
| 100 JPY | 3,1787 RON |
| 1 BGN | 2,1961 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed