Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, locotenentul Nicolae Răducu, un protestatar prezent la mitingul care are loc în Piaţa Victoriei din Deva a anunţat o patrulă a Poliţiei Locale că un alt protestatar agită un topor în mulţime.
"La locul indicat de protestatar nu a fost găsit bărbatul suspect, însă după semnalmentele oferite de cel care a sesizat patrula de Poliţie Locală a fost descoperit în scurt timp. Era în apropierea mulţimii, tot în Piaţa Victoriei, pe o bancă. Poliţiştii locali au găsit asupra lui toporul şi l-au predat jandarmilor. Bărbatul a fost ridicat şi i se întocmesc acte premergătoare pentru port ilegal de armă albă în timpul unei manifestaţii publice", a declarat, sâmbătă seară, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Bărbatul suspect are 57 de ani, este din Hunedoara şi nu a putut explica de ce avea toporul la el. El riscă de la trei luni la patru ani de închisoare pentru port ilegal de armă albă în timpul unei manifestaţii publice.
La Deva, peste 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în faţa statuii lui Decebal din Piaţa Victoriei, cu steaguri şi pancarte inscripţionate cu mesaje precum "Jos Băsescu", "Jos corupţia din Poliţie şi Justiţie". La protestul din Deva participă şi europarlamentarul PC Sabin Cutaş şi preşedintele PC Hunedoara, Petru Mărginean.
La Hunedoara, peste 50 de persoane s-au adunat pe platoul din faţa Casei de Cultură din municipiu. Oamenii au steaguri şi pancarte pe care scrie "Jos Băsescu". Potrivit putătorului de cuvânt al IJJ Hunedoara, alte câteva zeci de persoane protestează la Brad şi Orăştie.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M