Mii de oameni din nordul statului american Arizona au fost evacuaţi după ce incendiile au mistuit zeci de hectare de vegetaţie şi tufişuri. Până acum nu au fost raportate victime. Cauza izbucnirii focului este investigată în prezent.

Autorităţile americane au dispus evacuarea a 500 de locuinţe din Sedona, aflate în zona în care s-ar putea extinde incendiile. În ciuda eforturilor pompierilor, flăcările s-au răspândit cu repeziciune spre Oak Creek Canyon, situat la aproximativ 150 km nord de Phoenix. Zona, cunoscută în lume pentru stâncile sale colorate, adoposteşte mai multe hoteluri, magazine şi locuinţe.