Potrivit unui comunicat remis de DNA, din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi a reieşit că, în cursul anului 2008, Ion Banaş, în calitate de arhitect-şef la Primăria municipiului Galaţi, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro, promiţându-i că-şi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali în scopul obţinerii documentelor prevăzute de lege pentru construcţia unui balcon pe care acesta îl ridicase la locuinţa sa din Galaţi.
În condiţiile în care nu a făcut niciun demers în acest sens, în cursul lunii februarie 2011, Banaş i-a mai cerut denunţătorului încă 1.500 de euro pentru a-i aproba toată documentaţia necesară intrării în legalitate (autorizaţie de construire, certificat de urbanism), urmând să intervină şi pe lângă ceilalţi factori decizionali (primarul municipiului, consilieri locali) în acelaşi scop. De asemenea, i-a comunicat denunţătorului că amenda pentru ridicarea unei construcţii fără deţinerea actelor necesare este foarte mare, maximul fiind de 100.000 de lei.
În cursul zilei de joi, Ion Banaş a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie imediat după ce a primit de la denunţător suma de 5.800 de lei, reprezentând o primă tranşă din banii promişi.
Arhitectul-şef al Primăriei Galaţi a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M