"Carul cu patru roţi, decorat luxos, datează de la sfârşitul secolului al II-lea d.Hr.", a declarat pentru AP Veselin Ignatov, liderul echipei de arheologi. Descoperirea a avut loc într-un sit de lângă satul Karanovo.
Experţii s-au zbătut să termine excavările înainte ca jefuitorii să poată ajunge la car.
Carul de lemn placat cu bronz este decorat cu scene din mitologia tracică, incluzând figurile unei pantere care sare, sculptura unui animal mitologic şi coada unui delfin.
Ignatov a precizat că acest car a fost descoperit în timpul excavaţiilor la un mormânt ce aparţine, potrivit arheologilor, unui aristocrat trac care a fost înmormântat alături de bunurile sale.
Echipa a descoperit şi alte obiecte, bine conservate, din lemn şi piele, despre care se crede că sunt hamurile cailor. Rămăşiţele cailor au fost găsite în apropiere.
În luna August, excavaţiile la alt mormânt tracic din aceeaşi regiune au scos la suprafaţă încă un car cu patru roţi. În Bulgaria se găsesc peste 10.000 de coline tracice, o parte din ele adăpostind morminte monumentale.
Ignatov a precizat că peste 90% din mormintele din regiune au fost distruse parţial sau complet de vânătorii de comori care fură cele mai preţioase obiecte şi le vând în străinătate.
Menţionaţi pentru prima oară în Iliada, tracii au fost un popor indo-european care s-a stabilit în Balcanii centrali acum aproape 5.000 de ani. Au fost cuceriţi de Roma în primul secol d.Hr. şi au fost asimilaţi de popoarele invadatoare slave în secolul VI. Tracii nu au avut scriere, aşa că nu au lăsat niciun document.
Arheologii bulgari au descoperit un car vechi de aproape 2.000 de ani - FOTO
PUBLICAT
Duminică, 23 Noiembrie 2008 09:02
ACTUALIZAT
Duminică, 23 Noiembrie 2008 10:02
SURSA
REALITATEA.NET
Arheologii au scos la suprafaţă un car vechi de 1.800 de ani, frumos decorat şi acoperit cu bronz, dintr-un mormânt tracic din sudul Bulgariei.
Foto: AP
Foto: AP










Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M