Boca Juniors a urcat pe poziţia a şaptea a campionatului argentinian Clausura după ce a învins cu 2 la 1 pe Argentinos Juniors. Campioană în Apertura, Boca are 10 puncte după 6 meciuri, cu 3 mai puţin decât liderul, River Plate, care s-a impus cu 3-1, acasă, în faţa celor de la Arsenal.

În etapa a 6-a din Clausura, Argentinos Juniors a primit vizita celor de la Boca Juniors. Oaspeţii, mari favoriţi, au pus repede stăpînire pe joc şi, după ce irosise o mare oczie, Delgado s-a răzbunat şi a deschis scorul în minutul 35. Prima repriză s-a încheiat însă la egalitate, Argentinos reuşind să înscrie în minutul 39 prin Franco Niell. Golul victoriei a venit pentru Boca în minutul 13 al celei de-a doua reprize. Portarul Pontiroli a respins şutul lui Schelotto, iar balonul, recupert de Krupoviesta a ajuns în poarta gazdelor. Scor final 2 la 1, şi cu 10 puncte acumulate, Boca urcă pe poziţia a 7-a Clausurei, la 3 puncte de area rivală River Plate. Aceasta din urmă a făcut spectacol acasă, pe stadionul Monumental, învingînd cu 3-1 pe Arsenal.

În minutul 31 Ernesto Farias a deschis scorul cu o execuţie de fineţe, însă pînă la pauză fanii gazdelor au trecut prin mari emoţii, atunci cînd şutul lui Raymonda a întîlnit transversala. Istoria partidei s-a scris în minutul 50.

Gallardo s-a distrat cu Almada, acesta l-a oprit cu preţul eliminării la marginea propriului careu şi, din lovitura liberă obţinută, River şi-a majorat avantajul prin Talamonti. Peste alte zece minute Farias şi-a trecut în cont dubla, însă cel mai frumos gol al meciului a fost înscris de oaspeţi, Santiago Hirsig învingîndu-l pe German Lux cu un şut de la 25 de metri.