Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
Arestul în propria casă. Aceasta este una din modificările care apar în noul proiect al codului de procedură penală. E drept că deocamdată vorbim doar despre o propunere care se regăseşte în proiectele de modificare a codurilor civil şi penal si care va fi discutată de viitorul parlament.
Inculpaţii nu vor avea voie să iasă din casă şi vor fi urmăriţi prin GPS
Arestul la domiciliu prevede ca inculpatul să stea în propria lui casă pe o perioadă stabilită de judecător. Orica pas făcut în afara locuinţei înseamnă o încălcare a măsurii şi se pedepseşte.
Arestul la domiciliu este un compromis între interdicţia de a părăsi localitatea şi cea de arest preventiv efectiv. Cei arestaţi la domiciliu pot să-şi desfăşoare activităţile zilnice obişnuite, cum ar fi navigarea pe internet, cititul unei cărţi sau privitul la televizor. Inculpaţii vor fi monitorizaţi prin sistem GPS.
Alte modificări din Codul Penal prevăd ca limita de vârsta de la care minorii răspund pentru faptele comise să coboare de la 14 la 13 ani. Incestul devine infracţiune şi orice părinte care nu îşi lasă copiii la şcoală riscă închisoare. De asemenea, un inculpat care-şi recunoaşte vina va face mai puţini ani de închisoare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

