Tribunalul Cluj a decis, vineri, prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele celor cinci inculpaţi cercetaţi în stare de arest în cazul şantajului de presă de care sunt acuzaţi şapte membri ai trustului de presă Gazeta.

Încheierea a fost comunicată Penitenciarului Gherla, Secţia Exterioară Cluj, unde se află cei cinci arestaţi: preşedintele trustului, Liviu Man, directorul executiv, Aurel Mureşan, şeful Departamentului de Investigaţii, Ioan Oţel, şi diretorii de publicitate Dorel Vidican şi Anca Elena Cocuţ.

Mandatul de arestare preventivă a celor cinci expira în 28 octombrie, iar hotărârea Tribunalului Cluj de vineri va fi atacată la Curtea de Apel Cluj de către toţi avocaţii, potrivit Dianei Soos, apărătorul Ancăi Cocuţ.

Procurorii DIICOT Cluj, care cercetează cazul, vor analiza, potrivit purtătorului de cuvânt Mircea Hrudei, săptămâna viitoare, dacă vor prelungi interdicţia de părăsirii localităţii în cazul celorlaţi doi inculpaţi, Adrian Avarvarei, şeful Biroului de Protecţie Internă, şi Memoranda Onac, editor general al cotidianului Bună Ziua, Ardeal.

Inculpaţii din trustul Gazeta sunt acuzaţi de către procurorii DIICOT Cluj de şantaj calificat şi constituire de grup infracţional. Până în prezent atât cererile de eliberare cât şi cele de liberare sub control judiciar depuse de apărători au fost respinse de instanţele clujene, inclusiv la recurs.